Harta fricii în județul Sibiu. De la Cisnădie la Transfăgărășan, nicio localitate nu a scăpat de urși. Jandarmeria a intervenit de peste 500 de ori în mai puțin de doi ani

spot_img
Cele mai citite

Invazie de urși în județul Sibiu: 649 de apeluri la 112 în mai puțin de doi ani. Un bărbat de 35 de ani a murit în 2026, după un atac.

Județul Sibiu se confruntă cu o explozie a prezenței urșilor în apropierea localităților. Datele oficiale obținute de Sibiu 100% arată că, în perioada 1 ianuarie 2025 – 15 octombrie 2026, au fost înregistrate 649 de apeluri la numărul unic de urgență 112 care semnalau prezența urșilor.

Potrivit răspunsului transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, evoluția este în creștere:

  • În anul 2025: 291 de apeluri, dintre care s-a intervenit la fața locului în 261 de cazuri. În restul situațiilor, sesizările nu s-au confirmat sau urșii s-au retras singuri.
  • În perioada 01.01.2026 – 15.10.2026: 358 de apeluri, cu intervenție la fața locului în 302 cazuri.

Cele mai multe sesizări vin din zonele: Agnita, Arpașu de Sus, Avrig, Biertan, Brădeni, Cârțișoara, Cisnădie, Dumbrăveni, Laslea, Loamneș, Mediaș, Moșna, Nocrich, Poplaca, Porumbacu de Jos, Porumbacu de Sus, Racovița, Rășinari, Râu Sadului, Scoreiu, Săliște, Săcel, Sebeșu de Sus, Șelimbăr, Topârcea, Turnu Roșu, Veștem și zona Transfăgărășan.

Vârful conflictelor: vara

Conform graficului transmis de Jandarmerie, vârful prezenței se înregistrează în lunile de vară. Doar în luna iulie 2025 au fost 107 apeluri, iar în iulie 2026 – 90 de apeluri. Lunile iunie-august concentrează peste 60% din totalul apelurilor, o creștere clară față de 2024.

Jandarmeria precizează că toate cele 261 de sesizări din 2025 și 302 din 2026 au fost considerate situații de risc la adresa populației. Urșii au fost alungați în mediul natural de echipaje de jandarmerie, poliție sau poliție locală, ori tranchilizați și relocați, în baza deciziei primarului sau viceprimarului din UAT-ul unde s-a produs evenimentul.

24 de atacuri la animale și un deces

În urma apelurilor la 112, au fost semnalate 24 de incidente în care s-au produs pagube materiale sau referitoare la animale domestice.

Pentru intervenții, în zona montană sunt planificate zilnic două echipaje de jandarmerie, care pot interveni atât în situații de urgență, cât și la sesizări de urși. Acestea sunt echipate cu mijloace de comunicație, echipamente de protecție și mijloace de avertizare și delimitare a zonelor de siguranță.

Jandarmeria intervine pentru asigurarea ordinii și siguranței cetățenilor, participarea la acțiuni de îndepărtare a ursului, intervenția specializată asupra animalului fiind făcută cu reprezentanții autorităților competente.

Instituția nu are atribuții în ceea ce privește solicitările de relocare / eutanasire / tranchilizare către Ministerul Mediului.

ISU Sibiu: 19 mesaje RO-ALERT și un mort la Prod

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu, care nu ține evidența apelurilor 112 pe urși, a asigurat măsuri preventive cu echipaje SMURD în 30 de situații în 2025 și 19 situații în 2026 până la 15 octombrie.

Doar în 2026, ISU a transmis 19 mesaje RO-ALERT pentru avertizarea populației:

  • 4 în Porumbacu de Sus
  • 3 în Sebeșu de Sus
  • 3 în municipiul Sibiu
  • 2 în Șelimbăr
  • 2 în Tocile
  • 2 în Valea Avrigului
  • 1 în Dumbrăveni
  • 1 în Scoreiu
  • 1 în zona traseului montan Bâlea Cascadă.

În perioada 2025-2026 nu au fost efectuate evacuări, însă ISU confirmă un caz grav. La data de 6 iunie 2026, în localitatea Prod, a fost constatat decesul unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața, provocate, cel mai probabil, de atacul unui urs.

Direcția Silvică Sibiu: 223 de urși doar pe fondurile statului. Cea mai mare concentrare – pe Bâlea și Porumbacu. Romsilva: „Protecția ursului este excesivă”

Direcția Silvică Sibiu administrează în prezent 9 fonduri cinegetice și, doar pe acestea, efectivul de urși evaluat în anul 2026 este de 223 de exemplare. Răspunsul a fost transmis la solicitarea Sibiu 100% de către directorul Ilie Troancă.

Cele 9 fonduri sunt: Nr. 5 Porumbacu, 20 Șura Mică, 27 Șeica Mică, 36 Iacobeni, 44 Bistra, 7 Bradu, 4 Balea, 15 Poiana și 38 Alțâna, prin Ocoalele Silvice Agnita, Arpaș, Avrig, Miercurea Sibiului, Mediaș și Valea Cibinului Săliște.

Bâlea și Porumbacu – polul urșilor

Concentrarea cea mai mare, arată documentul, se află pe:

  • Fondul nr. 4 Bâlea: 52 de exemplare, de pe raza Ocolului Silvic Arpaș
  • Fondul nr. 5 Porumbacu: 46 de exemplare, de pe raza Ocolului Silvic Avrig

Monitorizarea se face după urme, observații directe și foto/video, în special primăvara, dar și în restul anului.

Silvicultorii confirmă oficial: există urși habituați, iar incidența apariției lor este mai mare în comuna Porumbacu.

41 de intervenții și 6 urși împușcați în intravilan

Comportamentul urșilor este cel normal descris în cărțile de specialitate, susține Direcția Silvică. Percepția privind un comportament schimbat se datorează suprapopulației existente, fapt care are ca efect o frecvență mai mare a interacțiunii dintre om și urs.

În perioada 2025-2026, pe fondurile administrate de DS Sibiu au avut loc 41 de intervenții. În baza Ordonanței 81/2021, au fost recoltați – adică împușcați – 6 exemplare de urs din intravilanul localităților, în perioada 2025-2026.

Romsilva critică legea: „Protecție excesivă”

Într-o poziție neobișnuit de tranșantă pentru o instituție a statului, Direcția Silvică Sibiu transmite două concluzii: „Putem spune că pentru turiști prezența urșilor poate fi și o atracție, dar pe de altă parte este și un pericol. Considerăm că legislația actuală privind protecția ursului realizează o protecție excesivă, iar protecția excesivă vulnerabilizează lumea vie în lupta pentru existență”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Troiță și parc de reculegere, pentru cei 80 de vârstnici de la UAMS Săliște

Un loc de liniște, credință și apropiere sufletească a fost amenajat în curtea Unității de Asistență Medico-Socială (UAMS) Săliște,...

Știri pe același subiect