Vehiculat pentru conducerea ONU, fostul premier ungar ar putea beneficia de sprijinul SUA, Rusiei și Chinei. Franța și Regatul Unit pot bloca însă numirea.

Numele lui Viktor Orbán a intrat în discuțiile privind succesiunea lui António Guterres la conducerea Organizației Națiunilor Unite. Potrivit informațiilor publicate de The Wall Street Journal, oficiali ai administrației Trump ar promova o candidatură a fostului premier ungar, mizând pe sprijinul Rusiei și Chinei. Deocamdată, însă, nu există un acord tripartit anunțat public. Iar chiar dacă cele trei puteri s-ar înțelege, Franța sau Regatul Unit ar putea bloca numirea.

O propunere discutată în culise

Informația pornește de la un editorial al The Wall Street Journal, care citează surse din trei țări. Potrivit publicației, inițiativa ar fi venit din partea unor oficiali americani, care l-ar fi încurajat pe Orbán să intre în cursă. Rusia și China sunt prezentate ca fiind favorabile ideii, pe baza unor discuții anterioare cu Washingtonul.

Publicația precizează că planul așteaptă o decizie finală. Diferența dintre asemenea discuții și o candidatură oficială rămâne esențială. Euronews arată că informația nu fusese confirmată public de Casa Albă sau de Beijing. Din partea Moscovei, reacția oficială a fost rezervată: pe 27 octombrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia va analiza candidatura dacă Orbán va fi nominalizat.

El a precizat că subiectul nu fusese discutat în convorbirea Putin–Trump din 9 octombrie. Prin urmare, avem o posibilă inițiativă diplomatică relatată de presă, fără confirmarea publică a unei susțineri comune.

De ce se caută un nou secretar general

Actuala competiție are loc la încheierea celui de-al doilea mandat al lui António Guterres, care expiră la 31 decembrie 2026. Succesorul său este așteptat să preia funcția la 1 ianuarie 2027. Este, așadar, o succesiune la termen, nu o procedură declanșată de demiterea actualului secretar general. Alegerea se desfășoară într-un moment dificil pentru organizație, marcat de războaie, presiuni financiare și divergențe între marile puteri.

Potrivit Reuters, scrutinul informal din 16 octombrie nu a identificat un candidat acceptabil pentru toate cele cinci state cu drept de veto. Rebeca Grynspan, din Costa Rica, conducea clasamentul, dar avea și voturi negative din partea unor membri permanenți. Printre ceilalți candidați bine plasați se aflau Rafael Grossi, din Argentina, și Carolyn Rodrigues Birkett, din Guyana. Blocajul lasă loc unor intrări târzii în competiție.

Cine decide și cine poate bloca numirea

Secretarul general este numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate. Pentru această recomandare sunt necesare cel puțin nouă voturi favorabile din 15, fără veto din partea vreunui membru permanent.

Cele cinci state cu acest privilegiu sunt Statele Unite, Rusia, China, Franța și Regatul Unit. Un vot negativ al oricăruia dintre ele poate opri candidatura. Abținerea unui membru permanent nu echivalează cu un veto.

În 2026, celelalte zece locuri sunt ocupate de Bahrain, Columbia, Republica Democratică Congo, Danemarca, Grecia, Letonia, Liberia, Pakistan, Panama și Somalia. Aceste state nu au drept de veto, dar voturile lor sunt indispensabile pentru atingerea majorității necesare. România și Ungaria nu fac parte din actualul Consiliu.

Un eventual sprijin comun al Washingtonului, Moscovei și Beijingului ar porni, prin urmare, de la trei voturi. Ar mai fi necesare cel puțin șase, concomitent cu evitarea unui veto francez sau britanic.

Unde s-ar putea exercita influența diplomatică

Nu există suficiente informații publice pentru a împărți cele zece state nepermanente în susținători și adversari ai lui Orbán. Pot fi identificate însă relații care ar conta într-o negociere. Acestea indică posibile canale de influență, fără să dovedească intenții de vot.

Danemarca, Grecia și Letonia sunt membre atât ale Uniunii Europene, cât și ale NATO. Ar avea motive să consulte îndeaproape Parisul, Londra și ceilalți parteneri europeni, dar și Washingtonul. O divergență între SUA și cele două puteri europene le-ar pune în fața unor solicitări diplomatice concurente. Apartenența la aceleași organizații nu stabilește automat votul asupra unui candidat.

Pakistanul are o relație strategică strânsă cu China, reafirmată în dialogul bilateral din ianuarie 2026. Această legătură face din Beijing un interlocutor important pentru Islamabad. Este însă o inferență privind influența diplomatică, nu o dovadă că Pakistanul ar susține candidatura lui Orbán.

Bahrainul are un parteneriat de securitate cu Statele Unite, iar Washingtonul și Manama au anunțat în 2024 intenția de a include și Regatul Unit în acest cadru. Exemplul arată cât de dificilă ar fi o împărțire simplă în tabere: același stat poate avea relații apropiate cu două puteri care ar putea prefera candidați diferiți.

Pentru Columbia și Panama, proveniența regională a viitorului secretar general poate deveni un argument de negociere, în contextul așteptărilor ca funcția să revină Americii Latine și Caraibilor. Această așteptare nu este o regulă juridică și nu permite anticiparea voturilor celor două țări.

În cazul Republicii Democratice Congo, Liberiei și Somaliei, o atribuire anticipată a voturilor către Washington, Beijing sau Moscova ar depăși informațiile disponibile. Relațiile bilaterale, prioritățile africane și negocierile asupra candidaților ar putea conta, dar nu avem o poziționare publică verificată a acestor state asupra lui Orbán.

Cine este Viktor Orbán

Ascensiunea politică a lui Orbán a început în mișcarea anticomunistă. În 1989, a devenit cunoscut cerând retragerea trupelor sovietice din Ungaria. Fidesz a pornit ca o formațiune liberală, înainte de transformarea sa într-un partid conservator și naționalist. Orbán a condus guvernul între 1998 și 2002, apoi din 2010 până în 2026.

În aprilie, a pierdut alegerile în fața formațiunii Tisza, condusă de Péter Magyar. Guvernarea sa a fost marcată de dispute cu instituțiile europene privind independența justiției, libertatea presei și concentrarea puterii. În paralel, a cultivat relații apropiate cu Donald Trump, Vladimir Putin și conducerea Chinei. Pentru susținători, a devenit un simbol al suveranității și conservatorismului. Pentru critici, a reprezentat un model de slăbire a mecanismelor democratice. Această polarizare ar însoți inevitabil o eventuală candidatură la ONU.

De ce Franța și Regatul Unit ar putea spune nu

Cel mai sensibil dosar ar fi relația cu Rusia și poziționarea față de Ucraina. Parisul și Londra au un rol central în susținerea securității Ucrainei și și-au reafirmat angajamentul pentru suveranitatea și integritatea sa teritorială. Apropierea lui Orbán de Putin și opoziția sa față de unele măsuri europene de sprijin pentru Kiev pot ridica întrebări privind independența sa politică în această funcție. Aceasta este o explicație a unui posibil veto, nu o decizie oficială anunțată de cele două guverne.

Există și relatări despre opoziția diplomatică. The Times citează diplomați care anticipează o rezistență puternică din partea Franței și Regatului Unit. Publicația precizează însă că oficialii britanici nu au comentat. Nu putem transforma aceste evaluări într-un veto deja promis. Nici blocarea nu ar fi lipsită de costuri diplomatice.

Daniel Forti, citat în analiza publicată de Geneva Solutions, apreciază că Parisul și Londra s-ar afla într-o poziție dificilă dacă celelalte trei puteri permanente ar ajunge la un acord. Posibilitatea juridică a veto-ului este certă. Disponibilitatea politică de a-l folosi rămâne de văzut.

La 27 octombrie, candidatura lui Orbán rămâne un scenariu diplomatic relatat de presă. Pentru a deveni o perspectivă concretă, ar trebui să apară o nominalizare oficială, sprijinul necesar în Consiliu și, decisiv, acceptarea sa de către toate cele cinci puteri cu drept de veto.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI