Suspiciuni șocante pe Valea Avrigului! Dispozitive care ar fi putut înregistra imagini, descoperite într-o cameră de cazare.
O descoperire făcută de două persoane cazate la o unitate de pe Valea Avrigului a dus la deschiderea unei anchete penale și la o percheziție domiciliară în localitatea Cornățel.
Cazul vizează o tânără din Mediaș, care susține că a descoperit camere video ascunse în adaptoare de priză, într-o cabană din zona Avrig, unde se afla împreună cu soțul și prietenii.
Dispozitivele ar fi fost amplasate în dormitor și în baie, iar un al treilea ar fi fost găsit într-o altă cameră.
După descoperire, tânăra și soțul ei au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig.
Potrivit declarațiilor sale, persoana care organizase evenimentul ar fi recunoscut că a instalat dispozitivele, iar cardurile de memorie ar fi fost distruse înainte ca imaginile să poată fi verificate.
Polițiștii au ridicat dispozitive electronice și medii de stocare, în cadrul cercetărilor privind posibila violare a vieții private.
Cazul a intrat în atenția polițiștilor din Avrig după ce, în contextul organizării unei petreceri la o unitate de cazare de pe Valea Avrigului, două dintre persoanele participante ar fi găsit, în camera în care erau cazate, dispozitive care ar fi putut permite înregistrarea de imagini video.
În urma sesizării și a verificărilor efectuate, anchetatorii au trecut la acțiuni concrete.
Percheziție în Cornățel. Ce au ridicat anchetatorii
La data de 27 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la un imobil din localitatea Cornățel.
În timpul operațiunii, au fost ridicate mai multe dispozitive electronice și medii de stocare, care urmează să fie analizate pentru completarea probatoriului din dosar.
Cercetările se desfășoară într-o cauză penală ce vizează infracțiunea de violare a vieții private.
Ancheta continuă
Polițiștii încearcă să stabilească toate împrejurările în care au fost descoperite dispozitivele, precum și relevanța acestora pentru cauza investigată.
Dosarul este instrumentat de Poliția Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.
Ancheta este în desfășurare, urmând ca, în funcție de rezultatele cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Știri despre alte percheziții din județul Sibiu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





