UPDATE: „În ciuda eforturilor depuse de salvatori, cei doi minori nu au putut fi salvați. Aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicii fiind nevoiți să declare decesul acestora.
Se lucrează pentru stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
„Forțele SAJ și ISU sosite la fața locului au resuscitat minorii găsiți în SCR dar din păcate nu au răspuns manevrelor aplicate.
S-a declarat decesul ambilor minori”, spune Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Momente dramatice în orașul Tălmaciu, unde doi copii, o fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au fost găsiți inconștienți, în stop cardio-respirator, într-o cameră inundată cu fum.
Alarma s-a dat după un apel la 112, iar la fața locului au fost mobilizate echipaje numeroase de salvare.
Potrivit ISU Sibiu, într-o încăpere a ars o parte din salteaua unui pat.
La momentul transmiterii informațiilor, salvatorii efectuau manevre de resuscitare pentru cei doi micuți.

„ISU Sibiu intervine de urgență în Tălmaciu pe strada 1 Mai unde în urma unui apel 112 s-a anunțat faptul că o cameră este inundată cu fum.
La fața locului sunt mobilizate o autospecială de stingere două echipaje SMURD, mașina medicului de urgență și trei ambulanțe SAJ dintre care una cu medic.
La sosirea forțelor la locul intervenției au fost găsiți doi minori, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel în vârstă 4 ani, inconștienți în stop cardio respirator.
În urma recunoașterii în încăperea inundată cu fum s-a constatat că a ars o parte din salteaua unui pat.
În aceste momente se aplică manevre de resuscitare pentru cei doi copii”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

„SAJ SIBIU a trimis de urgență trei echipaje, unul cu medic și două de tip B, în localitatea Tălmaciu, pe strada 1Mai, unde doi minori de 2 și 4 ani au fost găsiți în stop sardio-respirator în urma aprinderii unei saltele.
La intervenție participă și forțe ISU”, a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
SURSĂ FOTO: ISU Sibiu
Știri despre incendiile din județul Sibiu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





