Emoție, vals și confesiuni: Interviu exclusiv cu tenorul Ștefan von Korch despre spectacolul de la Sibiu și drumul său neașteptat spre operă

spot_img
Cele mai citite

Într-o pauză scurtă între repetiții, prins chiar pe străzile din București, plin de energie și dedicat până în ultima secundă profesiei sale, am reușit să purtăm o discuție deschisă și caldă cu un artist excepțional. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri pentru noul său concert de la Sibiu programat în 8 noiembrie la Sala Thalia, un eveniment care promite momente unice, rafinament și o conexiune profundă cu publicul.

Aflat la ultimul său eveniment pe care îl organizează la Sibiu în acest an, urmând ca apoi să se concentreze pe alte orașe precum Ploiești, Arad, Craiova și pe sezonul colindelor , tenorul ne-a dezvăluit culisele spectacolului, dar și povestea fascinantă a vieții sale, de la primele acorduri de acordeon din Bihor până pe marile scene ale operelor.

„Invitație la Vals” – O seară de neuitat la Sibiu

Concertul programat la Sibiu se anunță a fi o adevărată oază de relaxare și rafinament muzical. Așa cum ne-a mărtursit artistul, piesele alese sunt arhiconoscute, adaptate special pentru publicul sibian avizat, care apreciază profunzimea și are deja o cultură muzicală solidă.

Ștefan von Korch

Vor fi interpretate lucrări celebre, printre care și piesa „Freunde da Leben ist lebenswert” sau mesaje transpuse în celebrul vals, amintind publicului că „viața merită trăită”, alături de momente speciale precum „Dein ist mein ganzes Herz”.

ne spune Tenorul

Alături de tenor, pe scenă se vor afla soprana Elina Velica (pe care publicul o știe deja din concertul precedent intitulat Caruso) și maestrul Alexandru Mihai Burcă la pian, alături de o tânără speranță a muzicii ușoare care va aduce un plus de prospețime serii.

Concertul va dura aproximativ o oră și un sfert / o oră și douăzeci de minute – o durată ideală gândită astfel încât publicul să se bucure din plin de muzică, fără ca atenția sau relaxarea să fie obosite, după cum ne explică Ștefan von Korch

Publicul din Sibiu: Un reper de elită

Întrebat cum vede publicul din Sibiu și cât de receptiv este la genul acesta de muzică, artistul nu a ezitat să aducă laude comunității locale:

„Publicul din Sibiu, din ceea ce am văzut eu, este foarte cunoscător, foarte bine închegat în ale repertoriului. Cunosc cam toate repertoriile care se fac la Filarmonică. Iar prin faptul că Sibiul are în fiecare an opera festival, cu atât mai mult oamenii sunt pregătiți și știu cu ce se consumă această muzică. Sibiul are o cultură extraordinară; n-are cum să nu fie la nivelul partiturilor pe care noi le prezentăm acolo.”

De la satul natal din Bihor, la marile scene ale operei

Parcursul său în muzică este o adevărată poveste de roman. Născut în localitatea Sinteu din județul Bihor (cu tată de etnie germană și mamă slovacă), artistul a pășit în lumea sunetelor de la o vârstă fragedă:

La 3 ani am început să cânt la acordeon. La 4 ani am trecut la pian. A urmat apoi muzica populară slovacă, pentru ca mai târziu să intre la Liceul de Artă din Oradea la secția de muzică populară românească,

ne spune artistul.



Momentul de turnură a venit după un semestru, când i s-a propus să treacă la canto clasic / operă italiană. Crezând inițial că este tot o formă de muzică populară și neavând o cultură muzicală dezvoltată, formată într-un sat izolat, prima reacție a fost plânsul și teama de necunoscut. Însă destinul a decis altfel:

„Se pare că Dumnezeu a vrut altceva și acum mă ocup de muzică clasică, în special operă. Acest parcurs a fost unul foarte lung, cu multe sacrificii, rezervând timp pentru studiu… Dar în momentul de față sunt chiar foarte fericit că a ieșit așa.”

Ștefan von Korch

O invitație direct din suflet pentru sibieni

Înainte de a încheia convorbirea telefonică din drumul său prin aglomerația bucureșteană, artistul a transmis un gând cald, o invitație deschisă adresată tuturor celor care încă se gândesc să participe la eveniment:

„Dragi sibieni, vă aștept cu mare drag la spectacolul „Invitație la Vals”, unde pentru o oră și douăzeci veți uita de greutățile cotidianului și vă veți bucura alături de noi de o muzică extraordinară care, cu siguranță, vă va rămâne în suflete.”

„Dragi sibieni, vă aștept cu mare drag la spectacolul „Invitație la Vals”, unde pentru o oră și douăzeci veți uita de greutățile cotidianului și vă veți bucura alături de noi de o muzică extraordinară care, cu siguranță, vă va rămâne în suflete.”

Invitație lansată de tenorul Ștefan von Korch

Vă așteptăm așadar să ne bucurăm împreună de o seară magică, de eleganța acordurilor clasice și de energia unor artiști care pun suflet în fiecare notă!

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Clipe de GROAZĂ pe autostrada A1! Șofer prins în cabina unei cisterne cu acid sulfuric.

ALERTĂ PE AUTOSTRADA A1! Cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată într-un accident, miercuri seara. O persoană a rămas încarcerată.Intervenție...

Știri pe același subiect