TEROARE pentru un bărbat din Mârșa! Un tânăr de 29 de ani, reținut pentru șantaj și agresiune

spot_img
Cele mai citite

Un bărbat de 38 de ani din localitatea Mârșa ar fi fost constrâns în repetate rânduri să ofere bani unui tânăr de 29 de ani, iar conflictul dintre cei doi ar fi degenerat într-o agresiune fizică. Presupusul autor a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Avrig, fiind cercetat pentru șantaj în formă continuată și lovire sau alte violențe.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, faptele s-ar fi petrecut în perioada 17 octombrie-6 noiembrie 2026.

În acest interval, tânărul din Mârșa l-ar fi constrâns în mod repetat pe bărbatul de 38 de ani să îi remită diferite sume de bani, prezentate sub forma unor împrumuturi destinate unei terțe persoane.

Situația ar fi escaladat în 6 noiembrie, când victima ar fi fost agresată fizic de tânărul de 29 de ani, în fața unei societăți comerciale din localitate. Agresiunea s-ar fi produs pe fondul conflictului generat de presupusele acte de șantaj.

În urma cercetărilor și a probelor administrate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au dispus, la data de 10 noiembrie, reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Știri pe același subiect

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Control de noapte cu surprize la Dumbrăveni: șofer fără permis, refuz de etilotest și de probe biologice

Oprit la ora 3 dimineața și prins fără permis! Tânăr din Hoghilag, cercetat penal după ce a refuzat testarea.Un...

Știri pe același subiect