Câini scăpați de sub control pe domeniul public din Copșa Mică! Amenzi pentru proprietarii care își lasă animalele libere

spot_img
Cele mai citite

Câini lăsați liberi pe străzile din orașul Copșa Mică! Primăria a început capturările și aplică amenzi proprietarilor.

Câinii fără stăpân sau lăsați nesupravegheați pe străzile din Copșa Mică au ajuns în atenția autorităților, după ce primăria a primit numeroase sesizări din partea localnicilor.

În urma reclamațiilor, au fost organizate acțiuni de identificare și capturare a animalelor, atât ziua, cât și pe timpul nopții. În unele situații, proprietarii au fost identificați și sancționați pentru că și-au lăsat câinii în libertate pe domeniul public.

Reprezentanții administrației locale atrag atenția că problema nu îi vizează doar pe câinii fără stăpân, ci și pe animalele care au proprietari, dar sunt lăsate să circule nesupravegheate.

Mai mult, primăria avertizează că hrănirea repetată a câinilor fără stăpân în anumite zone poate favoriza adunarea acestora în grupuri, existând riscul unor comportamente teritoriale sau agresive.

Primăria Copșa Mică anunță și reluarea, de anul viitor, a programului de vouchere pentru sterilizarea gratuită a câinilor.

Fondurile alocate pentru acest an au fost epuizate, iar persoanele interesate vor putea solicita informații și documentele necesare direct de la administrația locală. Voucherele vor putea fi utilizate la cabinete veterinare din municipiul Mediaș.

„În urma numeroaselor sesizări primite din partea dumneavoastră cu privire la prezența câinilor fără stăpân sau lăsați nesupravegheați pe domeniul public, în ultima perioadă au fost desfășurate mai multe acțiuni de identificare și capturare a acestora, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.

În urma verificărilor efectuate, în unele cazuri au fost identificați proprietarii animalelor, fiind aplicate sancțiuni conform prevederilor legale în vigoare.

Totodată, proprietarilor li s-a solicitat respectarea obligațiilor legale privind deținerea și supravegherea câinilor.

Dorim, de asemenea, să atragem atenția asupra faptului că hrănirea constantă a câinilor fără stăpân în anumite zone ale orașului poate favoriza staționarea și formarea unor grupuri de animale care, în anumite situații, pot manifesta comportamente teritoriale sau agresive, punând în pericol siguranța cetățenilor.

Acțiunile de monitorizare, identificare și capturare continuă și în prezent, de aceea, pe această cale, atragem atenția tuturor proprietarilor de câini că lăsarea acestora în libertate, fără supraveghere, pe domeniul public, indiferent de momentul zilei, poate atrage sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.

În sprijinul cetățenilor care doresc să își sterilizeze câinii, Primăria Orașului Copșa Mică pune din nou, de anul viitor, la dispoziția cetățenilor vouchere pentru sterilizare gratuită (fondurile alocate pentru acest an au fost epuizate).

Persoanele interesate sunt invitate să se adreseze Primăriei pentru informații suplimentare și pentru completarea documentelor necesare obținerii voucherului gratuit, în baza căruia se pot prezenta la un cabinet veterinar din municipiul Mediaș.

Facem apel la responsabilitatea tuturor deținătorilor de câini și îi rugăm să ia măsurile necesare pentru a preveni accesul nesupravegheat al animalelor pe străzile și în spațiile publice ale orașului.

Mulțumim tuturor cetățenilor care ne-au transmis sesizări și au sprijinit aceste demersuri!

Vă încurajăm să ne semnalați în continuare situațiile în care observați câini lăsați nesupravegheați pe domeniul public, în special cazurile în care aceștia sunt eliberați în mod repetat de către proprietari.

Siguranța comunității și bunăstarea animalelor sunt responsabilități pe care trebuie să ni le asumăm împreună”, au transmis reprezentanții Primăriei Copșa Mică pe Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Din Sibiu spre satele săsești: cum planifici un weekend cu mașina

Din 13 noiembrie, Piața Mare se umple din nou de căsuțele Târgului de Crăciun, deschis până pe 3 ianuarie...

Știri pe același subiect