Un medic de la Spitalul Județean Sibiu, pregătire de elită în Belgia! Ce experiență aduce acasă pentru salvarea mamelor

spot_img
Cele mai citite

Un medic ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la un program internațional de pregătire dedicat uneia dintre cele mai grave complicații care pot apărea după naștere: hemoragia postpartum. Evenimentul s-a desfășurat în 9 și 10 noiembrie 2026, la Leuven, în Belgia, și a reunit specialiști din trei continente.

Este vorba despre șef de lucrări dr. Bogdan Vintilă, medic de Anestezie și Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și cadru didactic al Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Participarea sa a avut loc în cadrul unui program internațional de tip preceptorship, dedicat îmbunătățirii modului în care medicii recunosc și gestionează hemoragia postpartum, o urgență medicală care poate pune în pericol viața unei mame în perioada de după naștere.

Hemoragia după naștere, o urgență în care fiecare minut contează

Hemoragia postpartum reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate maternă la nivel mondial.

Pierderea masivă de sânge după naștere poate evolua rapid și necesită intervenția coordonată a mai multor specialiști.

Programul din Belgia a avut un format interactiv, cu un număr restrâns de participanți veniți de pe trei continente.

Medicii au discutat despre cele mai recente informații și metode de tratament, au analizat cazuri clinice și au avut ocazia să viziteze centrul de excelență al spitalului gazdă.

Pentru medicul sibian, experiența a fost o oportunitate de a observa direct cum sunt organizate intervențiile medicale într-un centru specializat și cum colaborează echipele în situațiile critice.

„Hemoragia postpartum rămâne una dintre principalele cauze de mortalitate maternă la nivel mondial, iar rezultatele bune depind de rapiditatea recunoașterii ei și de o echipă bine coordonată, formată din medici ATI, obstetricieni, moașe și asistente”, a declarat dr. Bogdan Vintilă.

Ce vrea să aducă medicul sibian în spitalele din România

Unul dintre obiectivele participării la acest program este aplicarea la Sibiu a experienței și a metodelor de lucru observate în Belgia.

Medicul spune că pregătirea nu s-a limitat la prezentări teoretice, ci a oferit posibilitatea unor discuții directe cu specialiști din mai multe țări și a observării activității unui centru medical de excelență.

„La Leuven am avut ocazia să discut deschis cu colegi din întreaga lume și să observ cum funcționează un centru de excelență în acest domeniu”, a explicat medicul.

Dr. Bogdan Vintilă își propune să valorifice această experiență prin introducerea unor standarde de lucru observate în Belgia, pregătirea personalului medical prin exerciții de simulare și consolidarea colaborării dintre medicii ATI și cei de obstetrică.

„Îmi propun să aduc această experiență la Sibiu prin aplicarea standardelor pe care le-am observat, instruire prin simulare și o colaborare și mai strânsă între ATI și obstetrică”, a precizat acesta.

Pregătirea echipelor medicale, esențială pentru siguranța mamelor

Gestionarea unei hemoragii severe după naștere nu depinde doar de intervenția unui singur medic. Este nevoie ca întreaga echipă medicală să recunoască rapid semnele de alarmă, să comunice eficient și să acționeze coordonat.

De aceea, instruirea prin simulare și colaborarea dintre specialitățile implicate pot avea un rol important în îmbunătățirea răspunsului medical în astfel de situații.

La finalul experienței internaționale, medicul sibian a transmis și un mesaj de mulțumire celor care au făcut posibilă participarea sa.

„Hemoragia postpartum rămâne una dintre principalele cauze de mortalitate maternă la nivel mondial, iar rezultatele bune depind de rapiditatea recunoașterii ei și de o echipă bine coordonată, formată din medici ATI, obstetricieni, moașe și asistente.

La Leuven am avut ocazia să discut deschis cu colegi din întreaga lume și să observ cum funcționează un centru de excelență în acest domeniu.

Îmi propun să aduc această experiență la Sibiu prin aplicarea standardelor pe care le-am observat, instruire prin simulare și o colaborare și mai strânsă între ATI și obstetrică.

Pe această cale doresc să mulțumesc tuturor celor care au susținut participarea mea, precum și colegilor și mentorilor mei”, a declarat dr. Bogdan Vintilă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Armata Română oferă mii de euro tinerilor care acceptă să facă instrucție militară! Cine se poate înscrie și câți bani primește

Tinerii din România care vor să facă pregătire militară pot primi aproximativ 17.000 de lei net pentru participarea la...

Știri pe același subiect