10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Bătălia lor nu e și bătălia noastră

Cele mai citite

„Nu mai are nicio legătură cu justiţia ce se întâmplă, e o bătălie politică, PNL vrea o chestie, noi nu vrem, nu înțeleg de ce”. Este declarația premierului României după ce senatorii au repetat votul din martie și l-au salvat pentru a doua oară de la arest pe colegul social democrat, Dan Șova.
Nu vreau să comentez motivele pentru care fostul ministru al Marilor Proiecte și al Transporturilor n-a ajuns nici de această dată pe mâna justiției. Mă frapează mai mult atitudinea unui prim-ministru al unei țări membre UE și NATO, care îmbracă atitudinea neputinței în momentul în care una din marile puteri ale statului de drept, puterea legislativă, sfidează o altă putere, puterea juridică. Este inacceptabil să închidem ochii la această așa-numită „bătălie politică” până ce vor trece alegerile de anul viitor.
Pentru că asta ar însemna ca România să fie blocată prin acțiuni de tipul „Gică contra” ale clasei politice încă un an și jumătate, când se vor încheia alegerile parlamentare, programate în general în luna noiembrie.
E suficient să urmărim spațiul public timp de câteva zile ca să înțelegem că taberele politice deja se comportă ca în campania electorală. Ce par să nu înțeleagă politicienii este că România a intrat într-o altă etapă, iar românii, cu cât îi vor vedea mai hămesiți și năpustiți spre ciolanul puterii, cu atât îi vor sancționa mai tare. În ciuda faptului că în ultimii ani, nivelul educațional a scăzut de la generație la generație, iar guvernanții au contribuit la sporirea gradului de incultură, prin reformele haotice din învățământ, românii pur și simplu nu mai pun botul la populisme. Au învățat să distingă autenticitatea de falsitate și să recunoască adevărul din spatele minciunii și demagogiei. Au început să se uite mai mult la fapte decât la vorbe și să înțeleagă cam ce doză de conținut se află în spatele zâmbetului de campanie. Iar demascările DNA din ultimul an au fost o bună modalitate de a ne deschide ochii asupra escrocheriilor, lăcomiei și imposturii, devoalând afacerile de culise ale celor care ne-au condus în ultimii ani. Așa că, dacă politicienii noștri nu înțeleg că românii nu mai așteaptă de la ei „bătălii politice”, ci realizări pe care să le simtă în primul rând în spațiul economic și în propriul portofel, vor avea mari surprize la alegerile de anul viitor.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect