Astăzi, 29 iunie, elevii care au terminat liceul, au susținut prima probă scrisă a Bacalaureatului la Limba și literatura română. 2510 elevi au fost prezenți la acest examen, din întreg județul. Dintre aceștia, 125 de elevi vin din promoțiile anterioare. Un număr de 108 elevi au absentat. Proba s-a desfășurat fără incidente, niciun un elev nefiind eliminat, conform informațiilor făcute publice de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
Marți, 30 iunie are loc proba la limba şi literatura maternă, iar miercuri, 1 iulie examenul de bacalaureat continuă cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman. Bacalaureatul încheie cu proba la alegere a profilului și specializării, ce va fi susținută în data de 3 iulie.
Rezultatele se afișează în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.
La nivelul judeţului Sibiu s-au constituit 8 centre de examen pentru bacalaureat, 1 subcomisie şi 3 centre zonale de evaluare.