2.9 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Klaus Iohannis a promulgat legea privind acordarea voucherelor pentru vacanță

Cele mai citite

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă, potrivit căreia angajaţii vor primi vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie. Acordarea acestora este obligatorie doar pentru angajatii de la stat, acestea putând fi folosite doar în turismul românesc. Legea a fost adoptată pe 3 iunie, de Camera Deputaților, cu 303 voturi „pentru” și 12 abțineri, după ce a primit votul senatorilor, pe 12 martie.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.
Potrivit Legii, toţi angajaţii pot beneficia de vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie. Pe de o parte, angajaţii din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanţă sau de primă de vacanţă, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanţă nu şi de bani sau prime de vacanţă. Vouchere de vacanţă vor fi folosite doar în turismul românesc. Acest sistem de vouchere de vacanţă păstrează facilităţile fiscale oferite angajatorilor, sunt deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale.
Acordarea voucherelor de vacanţă pentru bugetari este obligatorie, a declarat, pe 3 iunie, ministrul Economiei, Mihai Tudose, după adoptarea ordonanţei privind vouchere de vacanţă, arătând că prevederile vor intra în vigoare în 30 de zile de la promulgare.
Întrebat cînd ordonanţa va deveni aplicabilă, Tudose a precizat: „Termenele sunt de treizeci de zile de la promulgare. Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului prin ANT şi evident Ministerul Muncii va trebui să facă normele metodologice de aplicare, care vor fi făcute cât mai repede cu putinţă, poate nu stăm chiar în 30 de zile. Apoi va deveni aplicabilă”, a declarat Mihai Tudose, citat de Mediafax.
El a adăugat că salariaţii de la stat, bugetarii vor primi aceste vouchere, iar în privinţa angajaţilor de la societăţile private este opţională primirea voucherelor.
Sursa: www.mediafax.ro

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect