Bazinul Olimpia s-a redeschis a doua zi după ce ce comisarii OPC au dispus suspendarea activității. Aceștia au găsit mai multe nereguli însă reprezentanții bazinului spun că au făcut câteva reparații și au primit apoi aviz de funcționare de la OPC.
Comisarii OPC au făcut un control la baziul Olimpia la sfârșitul lunii iunie. Verificările au fost făcute atunci de șeful Comisariatului Regional de la Brașov care a constatat că este pusă în pericol siguranța consumatorilor. S-au găsit plăci de gresie desprinse, țevi ruginite iar mai mult decât atât, calitatea apei nu este corespunzătoare. A doua zi după control bazinul Olimpia a fost redeschis iar reprezentanții Clubului Sportiv Municipal spun că au făcut câteva reparații. „Oficiul pentru Protecția Consumatorilor ne-a dat aviz să redeschidem bazinul după ce am făcut câteva lucrări de reparații. Nu vorbim de reparații capitale ci unele de întreținere.” a declarat Sorin Bădeanu, expert sportiv în cadrul CSM Sibiu
Bazinul Olimpia se va închide însă de la 1 august, timp de o lună, la fel ca în fiecare an pentru lucrări de întreținere.
Publicitate




