Elicopter SMURD, chemat în ajutorul unui turist deshidratat aflat în zona lacului Avrig

spot_img
Cele mai citite

Un turist de 37 de ani, găsit de salvamontiști în zona lacului Avrig, a fost preluat în această dimineață cu un elicopter SMURD urmând a fi transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Bărbatul a solicitat ajutorul salvamontiștilor luni seara, deoarece era deshidratat și avea simptom de vărsături.
„Un turist român de 37 de ani, cu sindrom de vărsături şi deshidratare, aflat la lacul Avrig (2.011 metri altitudine) în Munţii Făgăraşului, a apelat aseară sistemul de urgenţă. Patrula Salvamont de la Cabana Negoiu a ajuns la miezul nopţii la el şi i-a acordat îngrijiri. Întrucât evacuarea acestuia pe timpul nopţii era foarte periculoasă, s-a apelat la elicopterul SMURD care acum e în drum spre munte”, a precizat pentru Agerpres Adrian David, șeful Salvamont Sibiu.
Salvamontiştii le recomandă turiştilor care merg la munte să fie echipați corespunzător și să se documenteze de la salvamontiști asupra traseelor montane pe care urmează să le parcurgă.

spot_img
Ultimele știri

Ajungem MARI caută 40 de voluntari care să fie modele pentru copiii instituționalizați din Sibiu

E ultima săptămână de înscrieri pentru cel mai mare program de voluntariat pentru copiii și tinerii instituționalizați din România....

Știri pe același subiect