-1.8 C
Sibiu
vineri, noiembrie 14, 2025

Locuințele a 150 de romi din Apoldu de Sus și Târnava vor fi întabulate gratuit

Cele mai citite

Peste 160 000 de lei vor fi investiți de Agenția Națională pentru Romi pentru întabularea locuințelor a 150 de familii de romi din județul Sibiu, prin proiectul „Actele de proprietate – cheia drepturilor fundamentale”. 50 dintre aceste familii sunt din Apoldu de Sus, iar alte 100 din Târnava, criteriul după care au fost selectate fiind cel social. Practic, au fost alese acele categorii care dispun de venituri minime și nu pot suporta din propria cheltuială costurile necesare întabulării locuinței.
„Obiectivele specifice ale proiectului sunt: conştientizarea şi informarea cetăţenilor de etnie romă din judeţul Sibiu cu privire la importanţa şi utilizarea actelor de proprietate, precum și asigurarea condiţiilor pentru intrarea în legalitate cu privire la regimul juridic al proprietăţii pentru cetăţenii de etnie romă care locuiesc în 150 de imobile din cele două localităţi”, a declarat Maria Ciociu, expert în cadrul Biroului General Centru.
Proiectul, finanţat de Agenţia Naţională pentru Romi, în cadrul programului „Anul participării Europene”, se derulează în perioada 1 iulie – 30 noiembrie 2015, în parteneriat cu Primăria Miercurea Sibiului şi Primăria Târnava. Valoarea proiectului este de 161.500 de lei. Practic, fondurile aprobate prin acest proiect acoperă numai 50% din numărul locuințelor care trebuie întabulate în aceste localități, însă anul viitor reprezentanții Agenției Naționale pentru Romi speră să poată fi rezolvată și problema acelora. Anul trecut, alte 400 de locuințe ale romilor din Iacobeni și Moșna au fost întabulate gratuit, suma investită fiind de 330 000 de lei.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Criză a ouălor în unele magazine din România. Fermierii preferă să le vândă în afara țării

În unele magazine din România este o adevărată criză a ouălor pentru că fermierii au exportat foarte mult în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect