Jose Silva Moreno este noul preparator fizic şi antrenor asistent la CSU Sibiu. El are 21 de ani în această meserie, peste 15 petrecuţi în ţara sa natală, Spania. Ibericul a fost adus în oraşul nostru pentru a rezolva una din cele mai mari probleme pe care le-a avut clubul nostru în ultimii ani de zile, lipsa unui preparator fizic de nivel înalt.
REPORTER : Ştiaţi ceva despre Sibiu înainte de a veni aici?
Jose Silva Moreno : Trebuie să recunosc că nu. Ştiam că baschetul românesc a devenit din ce în ce mai puternic în ultimul timp, dar nu cunoşteam oraşul. Am întrebat oameni pe care îi cunoşteam din România şi mi-au spus că este un oraş minunat. Şi într-adevăr este! Sunt foarte fericit să fiu aici, este un oraş foarte frumos.
R : Cum sunt jucătorii în acest moment? Există vreo problemă cu accidentările în echipă?
JS : În general, sunt bine. Nu este nici o problemă. Evident că fiecare jucător este diferit. Există unii care au nevoie de mai mult de lucru ca alţii, dar, în antrenamentele de zilele trecute, toţi jucători au fost în condiţii bune.
R : În anul trecut, una din problemele acestei echipe a fost partea fizică. Spuneţi-mi cum aveţi de gând să schimbaţi acest lucru?
JS : Nu ştiu exact situaţia de anul trecut, pe mine mă preocupă situaţia din acest an. Ideea este să începem sezonul puternic. De când am început în această meserie, am vrut ca tot timpul să începem sezonul la un nivel înalt dpdv fizic. Pentru asta trebuie să muncim foarte mult în presezon. Cel mai dificil va fi să menţinem acel nivel fizic tot anul. Şi, inclusiv, în playoff, să putem urca la un nivel superior.
R : Cum este să antrenaţi o echipă masculină cu jucători de diferite naţionalităţi?
JS : Sunt obişnuit. Am 21 de ani de ca preparator fizic, 15 cu echipe masculine. De asemenea, am antrenat în diferite ţări, cu jucători de mai multe naţionalităţi.
R : Care este programul jucătorilor lui CSU Sibiu în următoarele două luni de zile?
JS : Programul a început înainte de începerea verii. Eu eram în contact cu toţi jucătorii pe mail, cerându-le să lucreze înainte să vin aici. Prima săptămână va fi un antrenament aerobic mai uşor, de forţă şi rezistenţă. De săptămâna următoare vom începe pentru a pregăti competiţia mai serios, cu exerciţii specifice cu balonul şi antrenamente fizice.




