9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

„Sunetul Muzicii” al treilea eveniment sold-out din cadrul Sibiu Opera Festival

Cele mai citite

La Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu sunt așteptați astăzi peste 700 de iubitori ai muzicii la un eveniment deosebit: musicalul “Sunetul muzicii” (Sound of music) pus în scenă de Corul şi ansamblul de balet al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu. Biletele puse în vânzare au fost epuizate.
„Faima neegalată a unui musical de pe Broadway a facut ca acesta fie montat, aproape simultan, de colectivele a două Opere din România (în Cluj-Napoca, în 2014 şi în Iaşi, în 2015), ambele în regia Mihaelei Bogdan. După ce s-a jucat peste tot în lume, „Sunetul muzicii” a fost transpus pe peliculă (1965) de regizorul Robert Wise. Filmul, în care au jucat Julie Andrews și Christopher Plummer, a câștigat cinci premii Oscar și două Globuri de Aur” a declarat Roxana Pepelea, consultant artistic al Filarmonicii de Stat Sibiu.
„Un reper clasic al genului, musical-ul „Sunetul Muzicii” aduce la rampă nu doar o lume plină de energie și ritm, ci și o adevărată lecție de viață pentru toate vârstele – o lecție despre credință, inocență și loialitate” a adăugat Mihaela Bogdan – regizorul spectacolului.
Următorul eveniment din programul Sibiu Opera Festival este spectacolul de operă „Turandot” de Giacomo Puccini, realizat împreună cu soliştii, corul, orchestra şi ansamblul de balet al Operei Naţionale Române Timişoara.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: O femeie cu un bebeluș în brațe circula cu trotineta. Riscul de accident a fost imens

O femeie cu un bebeluş în braţe a fost filmată în timp ce se deplasa în trafic cu trotineta...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect