10.2 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

FOTO: Sărbătoare mare în Piaţa Mare. S-a deschis noul an universitar

Cele mai citite

Sărbătoare mare în Piaţa Mare. Mii de studenţi dela Universitatea Lucian Blaga dar şi de la Academia Forţelor Terestre au participat la deschiderea oficială a noului an universitar. Nu au lipsit autorităţile locale, politicienii din Sibiu şi reprezentanţii bisericii. Deasemenea a fost prezent ministrul educaţiei, Mihai Câmpeanu şi ministrul apărării, Mircea Duşa.
Evenimentul a fost deschis cu un moment artistic de către studenţii de la actorie iar ulterior, oficialităţile au urcat rând pe rând pe scenă. „Sibiu se animă această piaţă este iarăşi martoră a unui nou început, începutul anului universitar 2015-2016. Sălile de curs, amfiteatrele, spaţiile de învăţământ ale Universităţii Lucian Blaga au devenit neîncăpătoare pentru tinerii care au venit să studieze în Sibiu. Suntem la un început de an universitar în care spun că acest parteneriat al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu cu Academia Forţelor Terestre continuă şi se dezvoltă pentru a arăta nu numai Sibiului dar şi lumii academice din România că într-o lume în care mai mult e monolog şi puţină comunicare există la Sibiu o platformă colaborativă, academică şi ştiinţifică, o platformă care îşi asumă rolul de motor de dezvoltare al Sibiului.” a declarat Ioan Bondrea, rectorul ULBS
Primarul interimar al Sibiului, le-a vorbit studenţilor despre Sibiu şi cum trebuie să fe oraşul ca să atragă tineri dar şi despre standardele înalte ale univeristăţilor de aici. „Universitatea Lucian Blaga şi Academia Forţelor terestre nu mai are nevoie de nici o preyentare pentru că fie sunteţi studenţi de cel puţin un an şi cunoaşteţi nivelul de pregătire oferit de cele două universităţi, fie sunteţi boboci şi atunci ştiţi de ce aţi ales să studiaţi la una din cele două. Sunt convinsă că aţi făcut-o după o analiză profundă şi în deplină cunoştinţă de cauză.” a spus în faţa celor prezenţi, Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului
Ministrul educaţiei a urcat şi el pe scenă şi a vorbit de evoluţia universităţilor din Sibiu. „Evoluţia celor două universităţi din Sibiu este impresionantă, în condiţiil eîn care la nivel naţional ne confruntăm cu o scădere a numărului de studenţi, cele două universităţi demonstrează că Sibiul este un centru universitar puternic. Este un centru universitar care prin ceea ce oferă studenţilor generează atractivitate ce se poate traduce şi prin creşterea numărului de studenţi.” a spus Mihai Câmpeanu, ministrul educaţiei
Deasemenea ministrul educaţiei a venit şi cu o veste bună pentru Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Din acest an, universitatea va avea domeniu de doctorat şi pentru teatru şi artele spectacolului.
Ministrul Apărării s-a arătat mândru de studenţii militari. „Suntem mandri de tinerii nostri studenti ilitari. Ei si-au pus responsabilitatea si onoarea în slujba României. Sunt singura categorie profesională care jură că îşi va apăra ţara chiar cu preţul vieţii şi de aceea trebuie să-i onorăm şi să îi respectăm.” a spus pe scenă, Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale
Univeristatea Lucian Blaga din Sibiu are în acest an aproape 5000 de boboci iar la Academia Forţelor Terestre aproape 250 de tineri vor învăţa în anul întâi.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO/ULTIMA ORĂ: Declarațiile serii de la președintele Nicușor Dan. „Deci, calm și vom trece prin asta”

Nicușor Dan a prezentat concluziile discuțiilor purtate astăzi la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor din coaliția de guvernare, convocate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect