19.1 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Platforma vechiului refugiu Călţun va deveni bază de aterizare pentru elicoptere

Cele mai citite

Structura vechiului refugiu Călțun, prima locație de acest tip construită în Munții Făgăraș, va fi demontată în următoarele zile de o echipă Salvamont și va fi coborâtă la baza muntelui cu ajutorul unui elicopter al Ministerului de Interne. Potrivit șefului Salvamont, platforma acestui refugiu va fi folosită ca bază de aterizare pentru elicopter, iar timpul de intervenție va fi scurtat, în zona respectivă producându-se foarte multe accidente.
„După ce vom demonta refugiul vom stabili împreună cu specialiştii dacă fundaţia poate fi folosită aşa cum e sau trebuie făcute reparaţii şi îmbunătăţiri. Punctul de aterizare ce va fi amenajat pe vechea fundaţie este necesar, pentru că în zonă au loc destul de multe accidente, iar elicopterele ce vin aici pentru a prelua victimele au nevoie de un loc sigur pentru aterizare. Ne va fi şi nouă mai uşor, pentru că vom şti exact unde trebuie să aducem victima şia stfel va scădea timpul de intervenţie”, spune Adrian David, directorul Serviciului Public Salvamont Sibiu.
Vechiul refugiu Călţun a fost ridicat de Formaţia Salvamont Sibiu în anul 1974, fiind întreţinut de Salvamont Sibiu şi folosit ca bază pentru acţiunile de salvare şi patrulare preventivă în zonă. „Condițiile meteo climatice specifice altitudinii au determinat în cei 41 de ani de existenţă a refugiului degradarea avansată a acestuia, ca urmare a coroziunii pieselor metalice din care este construit, astfel încât nu mai prezintă siguranță în exploatare şi nici condiţiile minime pentru scopul în care a fost realizat”, au mai precizat reprezentanții Salvamont.
În luna iulie a fost dat în folosinţă un nou refugiu, construit la aproximativ 100 de metri de cel vechi. Construcţia poate adăposti 22 de oameni, are o suprafaţă de 36 mp și este compartimentat în două încăperi, una destinată turiştilor, iar cealalată pentru echipa Salvamont, aflată în patrulare. Investiția s-a ridicat la 150.000 de lei, fonduri alocate exclusiv din bugetul Consiliul Judeţean Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

Gene de rezistență la antibiotice descoperite în alimente obișnuite din supermarket: ce arată un nou studiu

Un nou studiu ridică semne de întrebare privind siguranța alimentară: cercetătorii au descoperit gene de rezistență la antibiotice în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect