ISU Sibiu va avea în premieră națională un salvamontist în dispeceratul 112

spot_img
Cele mai citite

Turiştii aflaţi în zona de munte din judeţul Sibiu, care cer ajutor la numărul unic de urgență 112, vor avea, din 1 decembrie, posibilitatea să fie sfătuiţi chiar de un salvamontist, acesta fiind primul dispecerat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din România care va avea, de dimineaţa până seara, la ora 22.00, un dispecer salvator montan, a anunţat miercuri conducerea Salvamont.
Dispecerul Salvamont va avea misiunea să dea indicaţiile necesare pentru primul-ajutor în cazul victimelor unui accident montan sau explicații legate de orientare, în cazul în care turiștii se rătăcesc. Dispecerii Salvamont Sibiu sunt salvatori montani cu experienţă, cunosc în amănunt zona montană a judeţului Sibiu şi astfel se va reduce timpul de intervenţie.
Gestionarea unei situaţii de urgenţă în munte se va face mult mai bine, întrucât colaborarea cu celelalte structuri de intervenţie are foarte mult de câştigat: dispecerul Salvamont are lângă el dispecerul de la ISU care coordonează atât partea specifică – pompieri, protecţie civilă, cât şi SMURD-ul. Conform analizei orelor la care se produc accidentele, s-a constatat că majoritatea solicitărilor vin după ora 15, iar după această oră cele mai multe sunt în jur de ora 18 şi 19, chiar ora 20.
În prezent, activitatea Serviciului Public Salvamont Sibiu este asigurată de 16 salvatori montani angajaţi şi de 6 voluntari, printre care se numără un medic chirurg. Echipei Salvamont Sibiu i s-a alăturat din luna octombrie şi alpinistul sibian Lucian Bogdan, cunoscut pentru escaladarea Everestului.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Distanța la care te poate prinde radarul fără să-ți dai seama. Detaliul pe care mulți șoferi îl ignoră

Mulți conducători auto cred că pot evita o amendă dacă reduc viteza în momentul în care observă un echipaj...

Știri pe același subiect