A fost nevoie de producerea unei tragedii pentru ca o Românie întreagă să se trezească. A fost nevoie să moară zeci de oameni, să aibă loc sute de arestări, să fie încătușați milionari ce păreau de neclintit pentru ca românii să înțeleagă că nu se mai poate. Sătui de corupția, lăcomia și lipsa de moralitate și demnitate cu care cei aflați la putere țineau cu dinții de scaune, oamenii au reacționat.
Iar odată trezite masele ignorate timp de un sfert de veac de cei ajunși la putere, nimic nu le mai stă în cale. „Ei n-au murit, ei ne-au trezit”, au scandat în Piața Mare miile de sibieni care au înțeles, alături de protestatarii din toată țara că nu noi suntem cei care trebuie să fim nevoiți să plecăm în străinătate, pentru a deveni sclavii occidentalilor. Cei care trebuie să plece sunt cei care s-au perindat la guvernare și în Parlament în ultimele două decenii, trădându-i pe cei care i-au votat și condamnându-i la indiferență pe cei care au renunțat să mai meargă la vot. Cei care trebuie să plece sunt cei care, în loc să crească România din punct de vedere economic, să ofere locuri de muncă, drumuri sigure și un trai decent cetățenilor acestei țări au furat fiecare în anii aflați în funcții înalte, cât pentru toată viața și pentru tot neamul.
Acum, românii s-au trezit și au decis să nu mai întrețină din banii lor niște inși care nu mai au credibilitate în funcțiile pe care le ocupă, atât timp cât duc în spate acuzații de abuz de putere, trafic de influență, spălare de bani și tot felul de acte de corupție.
Românii s-au săturat de manipulare, de spălarea de creiere promovată prin divertisment ieftin, de scandaluri televizate, de nonvalori și vulgaritate. Lumea își dorește responsabilitate, eficiență, respect și decență. Pentru a le obține, societatea civilă a decis să se implice. Asistăm la revolta unei generații care este decisă să nu renunțe până ce lucrurile nu vor fi complet schimbate. Important este însă ca schimbarea să se facă pașnic, democratic, iar pe drum să nu mai piară oameni nevinovați.
Publicitate




