300 de persoane fără venituri vor primi o masă caldă pe săptămână

Cele mai citite

Persoanele nevoiașe din Sibiu vor primi în următoarea perioadă o masă caldă pe săptămână, prin proiectul „Masa pe roți”, inițiat de Departamentul de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, cu sprijinul Transgaz Mediaș.
Printre beneficiari se numără persoanele fără posibilități materiale: vâstnicii, bolnavii aflați în incapacitate fizică, 50 de copii din familii monoparentale sau orfani, persoanele nevoiașe de la Adăpostul de noapte, 35 de oameni ai străzii care mănâncă la biserica„Sfântul Ioan Iacob Românul” de pe strada Dealului, precum și 35 de nevăzători. Aceștia vor primi câte o masă caldă pe săptămână, timp de o lună, valoarea totală a proiectului fiind de 3.000 de lei.
Pentru început, 51 de persoane care primesc hrană la cantina socială de la Biserica “Naşterea Domnului” de pe strada Constituției au primit hrană caldă la masa de prânz luni, 9 noiembrie. Multe dintre persoanele incluse în proiect au fost stabilite prin anchetă socială și au mai primit ajutor de la Arhiepiscopia Sibiului prin alte proiecte asemănătoare, precum cel intitulat „O haină în prag de iarnă”, constând în donații de haine și încălțăminte.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Trafic blocat în Mediaș după un accident violent între două mașini. Intervenție de amploare a echipajelor de salvare

Impact violent în Mediaș, sâmbătă noaptea. Doi șoferi au ajuns la spital după un accident pe strada Moșnei din...

Știri pe același subiect