Dacă vrei să te reândrăgosteşti de propriul tău popor român, cel curat, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu, este de ajuns să cauţi pe net sau să aştepţi reluarea la televizor a interviului pe care Elisabeta Rizea din Nucşoara l-a dat doamnei Hossu-Longin pentru „Memorialul durerii”. O ţărancă de o nobleţe regală, trecută prin furcile caudine ale unor chinuri inimaginabile pentru mintea noastră de acum, n-a suflat o vorbă în faţa monstruoasei maşinării de reeducare prin durere din puşcăriile comuniste, pe care a şi învins-o. Nici nu se termină interviul şi deja ţi-e dor de Elisabeta Rizea ca de anii copilăriei, pentru farmecul cuviincioşiei ei în verva mărturisirii. Taina ei ? Un caracter puternic cu rădăcini adânci într-o credinţă de neclintit.
Mi-am dat seama că am apucat-o pe un curs greşit al istoriei abia când am auzit români cerând spitale, nu catedrale. Dar ştim ce cerem ? Ştim că ceea ce cerem ni se va şi da ?
Ce ştiau străbunii noştri şi noi am uitat este că doctorul sufletelor şi al trupurilor este Hristos! Ce „spital” mai performant vrei decât Biserica Lui, care te tratează holistic şi-ţi poate da o asemenea sănătate a sufletului şi a minţii, încât să înfrunţi singur monstruoasa puşcărie politică, precum Elisabeta Rizea şi câţi alţii ca ea. De la încreştinarea românilor de către Sfântul Apostol Andrei şi până azi – pentru cei care cunosc istoria României – Biserica este rădăcina care ţine stejarul românesc în picioare, indiferent de vicisitudinile vremurilor. Iar duşmanii acestui neam dreptcredincios o ştiu preabine. Reeducarea prin durere, ca metodă a comunismului de descreştinare a popoarelor răsăritene a umplut, în realitate, cerul de sfinţi. Dacă torţionarii sistemului ar fi ştiut ce fac, probabil şi-ar fi muşcat mâinile în care ţineau vîna de bou şi i-ar fi invitat pe deţinuţi la Ritz, la o şampanie cu caviar. Cum zicea un mare duhovnic al românilor, cu 15 ani de detenţie politică în spate, despre metodele de descreştinare: „La noi s-au atins doar de trupurile noastre. Voi veţi trăi vremuri când se vor atinge de sufletele voastre!” Nu l-am înţeles, până nu am văzut „strada” – cum îi zice Iohannis – asmuţită împotriva Bisericii.
Ceea ce nu a reuşit reeducarea prin durere, reuşeşte reeducarea prin plăcere, care se atinge de sufletul nostru românesc, uitând noi că sub orice plăcere stă încolăcit un şarpe, iar evenimentele din ultima vreme au demonstrat-o pe deplin.
Marea manipulare, citeşte reeducare prin plăcere, din ultimul sfert de veac, a pus românului – cu mintea îngustată de prea puţină şcoală şi prea multă distracţie – drujba prostiei în mână, ca să-şi taie de data aceasta nu craca de sub picioare, ci însuşi copacul dăinuirii sale de la rădăcină!
Publicitate
Publicitate
