Teroarea, antentatele și teroriștii au marcat puternic agenda publică a ultimelor zile. Nu numai în Europa, dar și pe străzile din Beirut, Irak și la lucrările reuniunii G20 terorismul a căpătat atenție prioritară. Panica odată instalată ar fi adus cu ușurință și suspecții de serviciu, refugiații solicitanți de azil în Europa, oamenii pe baza cărora politicienii populiști își construiesc cinic carierele.Surprinzător însă e faptul că lumea civilizată a respins rațional xenofobia și valul de ură. Europa, deși speriată, conștientizează că izvorul terorist căreia i-a căzut victimă nu e un fenomen de import ci îi aparține.
Politici injuste, segregarea socială, ignoranța și ghetoizarea au un simptom nou, Bruxellesul și Parisul sunt generatoare și exporatoare de teroriști. Dincolo de uriașa tragedie, de atentatori sinucigași și sutele de morți, țelul islamiștilor de a trasa o barieră ideologică între musulmani și europeni nu a fost atins. Statele Unite, Rusia, Turcia, Iranul și țările europene au ajuns la un acord pentru pacificarea Siriei și Irakului și eliminarea așa zisului stat islamic. Dincolo de fermitatea politică pariziană și o propunere de reformă constituțională, politicienii francezi, belgieni sau germani responsabili închid culoarele partidelor extremiste, mergând la originea problemei și făcând apel la responsabilitate pentru a apăra valorile europene.
În acest context fierbinte cei 57 de morți în clubul Colectiv au intrat într-un con de umbră. Schimbarea guvernului de la București a adus „remanieri” înainte de investire dar și încredere în politicile pe care le vor aplica miniștrii lui Dacian Cioloș. Sensibil la presiunea publică, primul ministru a înlocuit un candidat pentru minister nu datorită experienței mai reduse, ci clasicei ipocrizii conservatoare ale societății românești. Investirea guvernului a adus și o decredibilizare parțială a organizațiilor neguvernamentale cu un reprezentat nepregătit, ridiculizat la audierea în comisii și promovat ca un măr otrăvit, dar retras în ultimul moment.
Specialiști competenți susținuți de PSD și PNL în parlament dau o încredere supradimensionată politicilor guvernamentale. Prin Vasile Dâncu, PSD-ul își pivotează un om la cel mai „bănos” minister din guvern. Vasile Dâncu nu e doar un foarte competent profesor universitar, ci și autorul „telefoanelor” otrăvite de acum 20 de ani. Numele ministrului de interne Petre Tobă e legat intim de cazul de corupție a lui Duicu petrecut și înregistrat chiar în sediul guvernului și înfierat acid de fostul prim-ministru Victor Ponta.
În plină restructurare guvernamentală, cu o opoziție de carton în parlament și cu detonări sângeroase pe scena internațională asistăm la reconfigurări și repoziționări strategice. Lumea se schimbă cu viteze diferite, iar noi nu mai putem frâna istoria pe care o trăim.
Publicitate




