Serviciul de Telecomunicații Speciale a lansat zilele acestea serviciul de urgență 113, un număr destinat persoanelor cu dizabilități de auz sau vorbire. Pentru a putea utiliza acest număr, este obligatorie înscrierea în baza de date a serviciului 112, sunând la numărul de telefon 0212022188. Înscrierea poate fi făcută de rude sau persoane apropiate. Astfel, în cazul în care o persoană cu dizabilități are o urgență, aceasta trebuie să sune la numărul unic 112, unde va răspunde un operator ce îl va identifica automat în sistem ca fiind o persoană cu dizabilități de auz sau vorbire. Ulterior, persoana respectivă va primi un SMS cu textul „Trimiteți SMS la 113 cu urgența și adresa incidentului”, la care va răspunde printr-un SMS la numărul 113, descriind pe scurt urgența și indicând cu exactitate adresa, inclusiv județul. Apelarea sistemului de urgență prin SMS la numărul 113 se poate realiza doar în rețelele de comunicații mobile Orange, RCS-RDS, Telekom, Vodafone.
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Criza concediilor medicale continuă: nu una, ci două zile nu vor fi plătite în unele cazuri
Membrii Camerei Consultanţilor Fiscali atrag atenția că în multe cazuri, nu doar prima, ci și a doua zi de...
Articolul precedent




