2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Mesajele autorităților locale și județene cu ocazia Zilei Naționale a României

Cele mai citite

drapelPrimarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor:

„Anul acesta sărbătoarea naţională are loc într-un context deosebit, unul tragic, care ne-a unit ca popor, un moment de răscruce, în care românii au fost solidari cu semenii lor şi în care am conştientizat încă o dată că suntem cu toţii şi fiecare în parte răspunzători pentru soarta ţării în care trăim. Comportamentul, corectitudinea, valorile morale ale fiecărui cetăţean se reflectă asupra ţării. De aceea astăzi, de ziua naţională, trebuie să sărbătorim şi această dorinţă de schimbare a mentalităţii şi a valorilor în interiorul fiecăruia dintre noi. Ziua de 1 decembrie are loc anul acesta într-un context dramatic şi în Europa, familia extinsă a României. Ne-am reunit după o teribilă tragedie şi am făcut scut în faţa ameninţării născute din intoleranţă. Astăzi, de ziua României, îmi doresc să păstrăm acest suflu nou şi entuziast al compasiunii, al unităţii şi al transformării în profunzime, pentru a schimba în bine povestea ţării! Urez sibienilor “La mulţi ani!” de Ziua Naţională”.

Prof.univ.dr.ing.Ioan Bondrea, rectorul Universității „Lucian Blaga” Sibiu:

Publicitate

„Au trecut 97 de ani de când marele vis al românilor de a forma o singură națiune, de a sta sub același Tricolor, a devenit realitate. După sute de ani de lupte și încercări, 1 Decembrie 1918 fost ziua în care românii din toate provinciile – Transilvania, Basarabia, Banat, Bucovina, Crișana, Maramureș și Sătmar – s-au unit cu Regatul României, formând România Mare. Pentru noi sibienii Ziua Marii Uniri are o importanță aparte. Nu putem uita că la Sibiu au funcționat instituții care au avut un rol hotărâtor în împlinirea marelui vis: Mitropolia Ortodoxă a Ardealului, Asociațiunea Astra, Partidul Național Român și Consiliul Dirigent al Transilvaniei. Aici la Sibiu a fost scris memorandumul privitor la Marea Unire ce a fost apoi trimis curții de la Viena. Ziua Națională reprezintă un moment solemn, în care cu toții trebuie să ne privim trecutul cu mândrie, admirație și recunoștință pentru cei care ne-au oferit șansa de a trăi azi în România Mare. 1 Decembrie reprezintă, totodată, momentul în care suntem obligați să ne unim gândurile și forțele pentru a duce mai departe moștenirea primită. În aceste vremuri tulburi prin care trece Europa, este datoria fiecăruia dintre noi trebuie să contribuie la consolidarea unei Românii puternice și sigure. În numele Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, urez tuturor sibienilor și românilor La Mulți Ani!”.

Comandantul Garnizoanei Sibiu, Gl.bg. prof.univ. dr. ing. Ghiţă BÂRSAN:

„Ziua de 1 Decembrie are valoare de simbol pentru noi, românii. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 reprezintă momentul afirmării naţionale și de împlinire a idealurilor de libertate şi unitate a tuturor celor care gândesc și simt românește. Armata română, parte inseparabilă a societății, indiferent de vremurile la care facem referire, a contribuit semnificativ la desăvârșirea teritorială a statului român, iar jertfa militarilor de-a lungul timpului a făcut posibil ca astăzi, să sărbătorim 97 de ani de la Marea Unire Națională. În tot acest timp, misiunea noastră, aceea de a garanta independența, suveranitatea și integritatea teritorială a statului român și de a crea premisele dezvoltării continue a societății românești, a rămas neschimbată. Cu ocazia Zilei Naţionale a României, în numele tuturor militarilor din garnizoana Sibiu, adresez locuitorilor din judeţul nostru cele mai calde urări de sănătate, împliniri profesionale, satisfacţii personale şi bucurii alături de cei dragi! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, ROMÂNI!”.

Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, Colonel, Laurenţiu-Cosmin BALCU:

„1 DECEMBRIE 1918” reprezintă pentru fiecare dintre noi, românii, un moment istoric. Acum 97 de ani, desăvârşirea unităţii naţionale devenea fapta istorică a întregii naţiuni române. Noi suntem astăzi, aici, pentru că urmașii noștri au crezut în ideea de unitate și prețul vieții li s-a părut un efort prea mic pentru îndeplinirea acestui ideal. Alături de ,,Măria sa, ostașul român” cum frumos spunea cineva, politicienii acelor vremuri, cărturari și iluștri învățați, cu toții și-au dat mâna, într-o gândire și simțire comună, așa cum nu s-a mai văzut până atunci și nici de atunci încoace. De Ziua Națională a României, în numele tuturor cadrelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu, adresez cetățenilor judeţului Sibiu cele mai calde urări de sănătate, împliniri profesionale, satisfacţii personale şi bucurii alături de cei dragi, asigurându-i totodată că ne vom îndeplinii și în continuare misiunile cu abnegație și profesionalism pentru salvarea de vieți omenești și bunuri materiale. LA MULŢI ANI !”.

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea:

„Dragi sibieni,
Ziua națională a unei țări nu este o simplă dată în calendar, ea marchează un eveniment important al statului, un moment care a schimbat cursul istoriei pentru acea națiune. Pentru noi, românii, 1 Decembrie reprezintă memorabilul moment de la 1918 când, după secole de zbucium, românii au reușit realizarea statului unitar, a României Mari. Iar de 25 de ani încoace, după schimbarea regimului comunist, sărbătorim 1 Decembrie ca Zi Națională pe care o întâmpinăm cu bucurie și respect pentru toți cei care au făcut posibil acel moment glorios al istoriei noastre. Pentru că lor li se datorează existența României și se cuvine ca an de an să le arătăm recunoștintă. Vă invit ca și în acest an să participați în număr cât mai mare la programul Zilei Naționale a României, în județul Sibiu, cu ședința solemnă a Consiliului Județean Sibiu la Sala Thalia, parada militară de pe Bulevardul Corneliu Coposu și spectacolul Ansamblului Cindrelul – Junii Sibiu de la Sala Transilvania – ca să amintesc doar câteva puncte din program. Unitate, respect și bucurie trebuie să fie cele trei cuvinte care să definească Ziua Națională a României și permiteți-mi ca, în numele meu personal și al Consiliului Județean Sibiu, să adresez tuturor „La mulți ani, Români! La mulți ani, România!”.

Prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu-Ioan Sitterli:

„1 Decembrie este o zi cu profunde semnificaţii istorice pentru naţiunea română. Marea Unire de la 1918 a împlinit idealurile de libertate, dreptate şi de unitate ale poporului român. Actul de naştere al statului naţional unitar român s-a înfăptuit cu jertfa eroilor care au căzut în crâncenele bătălii ale Primului Război Mondial. Lor, celor care şi-au dat viaţa pentru Patrie, le datorăm cel mai profund respect şi veşnica noastră recunoştinţă. În acelaşi timp, este datoria noastră să-i omagiem, astăzi, de Ziua Naţională a României, şi pe liderii politici ai acelor vremuri. Ei au dovedit înţelepciune şi responsabilitate faţă de naţiunea română, punând mai presus de toate viitorul poporului român şi destinul modern al României. Idealurile celor care au înfăptuit actul de demnitate naţională de la 1 Decembrie 1918 sunt şi idealurile noastre: să trăim în armonie cu minorităţile, cu vecinii şi cu partenerii noştri, să ne dezvoltăm, să ne afirmăm la nivel european şi mondial ca un popor puternic, mândru şi demn. În numele Instituţiei Prefectului-Judeţul Sibiu, urez tuturor românilor sănătate, pace şi prosperitate. La mulţi ani, România! La mulţi ani tuturor românilor!”.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Blackout în Republica Moldova. România a sărit în ajutorul Chișinăului

A fost blackout astăzi în Republica Moldova și Ucraina, iar România a sărit în sprijinul moldovenilor de peste Prut.Republica...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect