Suntem un grup de mame din Sibiu, unite din dorinţa de a împărtăşi din experienţa de mamă, dar şi pentru a ajuta la buna dezvltare a copiilor noştri în comunitatea sibiană. Problema cu care s-au confruntat multe mame şi ale căror mărturisiri sunt cu adevarat cutremuratoare, este legată de interzicerea internării mamelor alături de copii.
« Copiii ce erau internaţi fără mame erau lăsaţi să plângă până oboseau şi adormeau sarmanii, le punea sticla spijinită pe pernuţă şi dacă cumva se mişcau şi cădea sticla, era ghinionul lor, trebuiau să aştepte urmatoarea masa ». (L.A. – mămică ce cu greu a obţinut o rezervă şi a povestit despre copiii internaţi fără mame)
« De două ori a fost internat până acum copilul meu şi de două ori a stat singur, prima data am fost lăsată să îl văd, într-una din zile, la geam şi el a plâns de mi-a sfâşiat inima. Am fost deprimată, vulnerabilă şi seara era cel mai rău, fiind bântuită de întrebări precum ce face, dacă este bine îngrijit, dacă este acoperit noaptea când se dezveleşte, dacă i-a fost adusă apă când i-a fost sete şi mâncare, dacă a fost schimbat la timp, daca i-a ţinut cineva companie măcar pentru câteva clipe şi mai ales, ce a înţeles el că s-a întâmplat atunci, faptul că nu a vazut pe nimeni cunoscut, asta m-a demoralizat cel mai tare. Nu vreau să-mi mai amintesc episodul acesta, dar ori de cate ori răceşte sau îl văd că se îmbolnăveşte, stau cu teama să nu fie nevoie de internare ». (A.A. – mămică ce n-a putut fi alături de copilul ei)
Despre cum percepe un copil lipsa mamei, atunci cand are cea mai mare nevoie de ea şi ce înseamnă pentru un copil mic o astfel de experienţă în spital, ne-a explicat Oana Vasiu, psiholog clinician: „Pentru un bebeluş, mama reprezintă legătura cu lumea, ea este motivul pentru care el trăieşte, prezenţa ei oferindu-i iubire, siguranţă, calm, iar această relaţie îi dă posibilitatea de a se dezvolta fizic, intelectual şi emoţional. Astfel, atunci când ea dispare, bebeluşii se simt abandonaţi într-o lume fără sens şi fără iubire. Sentimentele de abandon astfel formate pot duce la apariţia anxietăţii de separare. Anxietatea de separare apare atunci când un bebeluş sau un copil mic este despărţit de mama sa pentru o perioadă mai lungă de timp, de la câteva zile şi până la câteva săptămâni. Printre manifestările anxietăţii de separare, de diverse intensităţi, sunt: plânsul frecvent, apatia, dezinteresul pentru joacă, teama, retragerea şi/sau agresivitatea manifestate în relaţionare, tulburări de somn, tulburări alimentare, tulburări digestive, alte somatizări cardiace sau respiratorii etc. Mediul spitalicesc, în care nu este permisă prezenţa mamei alături de bebeluşul sau copilul internat, mai ales într-o perioadă dificilă din viaţa micuţilor, cum este cea de boală, în care se adaugă şi o sumă de intervenţii invazive pentru micuţii pacienţi (injecţii, perfuzii, medicamente administrate forţat), în care nimic din jurul lor nu este familiar, cald, calm, iubitor sau securizant, devine mediul propice pentru formarea sentimentelor de abandon, a anxietăţii de separare sau chiar a unor traume emoţionale de durată ce pot cauza involuţii în dezvoltarea psihică şi emoţională a micuţilor şi o deteriorare a calităţii vieţii. „
Conform articolului 33 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, „Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.” Plecând de la acest articol, dorim să vă supunem atenţiei faptul că din cercetarile nostre, în niciun spital de pediatrie din România nu le este interzis mamelor să se interneze cu micuţii lor.
De asemenea articolul 90 din legea sus-menţionată prevede că „Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor.” Cum bebeluşii şi copii mici nu pot colabora cu personalul medical şi cum în spital multe din tratamentele folosite sunt injectabile, perfuzabile, ajutorul pe care îl poate oferi mama este unul extrem de important. Cu atât mai mult cu cât marea problemă a spitalelor din Romania este lipsa personalului medical – asistente, infirmiere, problemă pe care o are şi Spitalul de Pediatrie din Sibiu: „Chiar dacă spitalul funcţionează bine, lipsa per¬sonalului medical este cea mai gravă dintre probleme. Sunt medici care să asigure actul medical, însă atunci când vine vorba despre asis¬tente şi infirmiere, situaţia este gravă. Pe lângă blocarea posturilor, în clipa în care un loc se scoate la concurs se ocupă cu mare greu, după două-trei încercări. După inci¬dentul de la Giuleşti, asisten¬tele se tem să mai lucreze în sistem sau preferă mediul privat ori străinătatea unde salariile sunt mari.” (Alexandru Mihut, manager Spitalul de Pediatri Sibiu, Tribuna, 19 ianuarie, 2012)
Noi am demarat la sfârşitul anului o petiţie, care circulă pe internet şi este semnată de peste 900 de mămici,
http://www.petitieonline.ro/petitie/lasati_mamele_sa_se_interneze_in_spital_alaturi_de_copiii_lor_-p17298057.html
şi vom face cunoscută această problemă pe toate canalele media, pentru că nu susţinem această regulă a Spitalului de Pediatrie din Sibiu.
O alta problemă ridicată de mamici a fost taxa de spitalizare, discriminatorie pentru copiii ale căror mămici nu au o stare financiară bună, în condiţiile în care, conform legii protectiei copilului „(1) Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
(2) Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum şi la medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat.” Din discuţiile nostre cu mamicile din alte orase, la celelalte spitale nu se percepe nicio taxa.
Ne bucurăm să ştim că Spitalul de Pediatrie din Sibiu are dotari performante şi o echipă de medici extraordinari, dar laptele şi dragostea de mamă nu se înlocuiesc şi împeună putem să evităm ca experienţa din spital să devină o traumă atât pentru mamă, cât mai ales pentru copil.
în încheiere dorim să salutam iniţiativa Maternităţii din Sibiu de a asigura mamei posibilitatea de a sta înca din primele clipe alături de copilul ei, intrând în programul „Spital prieten cu copilul” şi am dori ca acest demers să fie continuat şi în Spitalul de Pediatrie pentru a susţine dezvoltarea fizică şi psihică armonioasa a copilului.
Anul trecut, noi, mămicile din Sibiu am donat hăinuţe şi jucării pentru Spitalul de Pediatrie şi dorim să sprijinim în continuare, dar vrem ca niciunui copil internat în Spitalul de Pediatrie Sibiu, să nu-i mai fie încălcate drepturile fundamentale, prin separarea traumatizantă de mamă!
Ataşăm acestei scrisori petiţia cu semnăturile şi comentariile mamelor din Sibiu, dar si din tară, comentarii ce privesc atât internarea copiilor fără mame, taxa discriminatorie, cât si atitudinea rece a personalului din spital, tratarea mamelor cu indiferenţă şi lipsa de informaţie
în legătură cu tratamentul indicat copiilor.
Cu deosebită consideraţie,
Mamele din Sibiu
