E.ON Gaz Distribuţie a finalizat lucrările pentru înlocuirea unui tronson din reţeaua de distribuţie a gazelor naturale de pe strada Şt. O. Iosif din municipiul Sibiu. Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect amplu de investiţii prin care vor fi înlocuiţi circa 20 kilometri de conducte de gaze şi branşamente, valoarea totală estimată a investiţiei fiind de aproximativ 6,5 milioane de lei.
Pentru cuplarea tronsonului la sistemul de distribuţie, E.ON Gaz Distribuţie va întrerupe alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de vineri 06 iulie a.c., începând cu ora 09.00, pe următoarele străzi din oraş: St. O.Iosif, Grâului, Pomicultorilor, Orzului, Ovăzului, Secerătoarelor, Semănătoarelor, Scurtă şi Cooperatorilor
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.
Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
în cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:
0800.800.928
(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)
sau
0265.200.928
(număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).