Familia Iohannis a cerut la Înalta Curte de Casație și Justiție strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov, pentru judecarea contestației în anulare, susținând că magistrații brașoveni au fost influențați de presiunea mass-media atunci când au dat verdictul prin care au pierdut casa de pe Bălcescu. Cererea de strămutare a fost depusă pe 17 decembrie 2015 și are ca prim termen de soluționare data de 17 februarie 2016. Pe 4 ianuarie, magistrații Curții de Apel Brașov au amânat, pentru 25 ianuarie, judecarea contestației în anulare depusă de familia Iohannis, în urma deciziei definitive și irevocabile a instanței brașovene din 12 noiembrie 2015, prin care Carmen și Klaus Iohannis au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului. Carmen și Klaus Iohannis au depus o contestație în anulare, după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Brașov un proces privind un imobil din centrul Sibiului.
Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut casa de pe strada Nicolae Bălcescu, susținând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta. „Această soluție, după părerea mea, nu este bună, mă nemulțumește și împreună cu avocații mei căutăm cele mai bune căi pentru a contesta această soluție”, a spus Iohannis, într-un interviu difuzat de TVR 1, solicitat să facă precizări cu privire la sentința judecătorească prin care a pierdut una dintre casele pe care le are la Sibiu.
În 12 noiembrie, Curtea de Apel Brașov a respins recursul declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului situat pe strada Bălcescu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii. Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa a ajuns ulterior în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.
Sursa: www.agerpres.ro




