Marş de amploare pe străzile Sibiului. Peste 4000 de oameni au ieşit în stradă, solidari cu familiile Bodnariu, Nan şi Rădulescu ai căror copii au fost luaţi de autorităţile din Norvegia. Printre sibieni au fost şi manifestanţi veniţi din Alba Iulia, Braşov şi chiar din Bucureşti.
„Am venit din Alba ca să particip la acest marş, suntem solidari cu familia Bodnariu. Sunt mamă şi eu şi nu îmi pot imagina să îmi fie luaţi copiii de lângă mine. Este dureros ce se întâmplă aşa că cerem autorităţilor să se implice şi să oprească abuzurile autorităţilor din Norvegia.” ne-a spus o femeie din Alba Iulia
Manifestanţii au adus cu ei şi foarte multe pancarte pe care au scris mesaje de susţinere dar şi mesaje pentru autorităţi. Ei au pornit din Piaţa Gării, pe Bulevardul Corneliu Coposu după care ajuns pe Bulevardul Niolae Bălcescu şi s-au oprit în Piaţa Mare. A fost un marş paşnic însă oamenii speră ca esajul lor să fie auzit, şi anume familiile Bodnariu, Nan şi Rădulescu ai căror copii au fost luaţi de autorităţile din Norvegia, să fie reîntregite.
Astfel de proteste au avut loc şi în alte oraşe din ţară însă organizatorii spun că vor urma şi altele chiar la nivel mondial. „Este un val de proteste la nivelul României dar şi la nivel internaţional iar dacă lucrurile nu se vor rezolva şi copiii nu se vor întoarce în sânul familiei, în martie sau aprilie va avea loc un protest în aceeaşi zi la nivel mondial.” a declarat Doris Lupu, organizator
La marşul de la Sibiu a venit şi o echipă de jurnalişti de la o publicaţie de mare tiraj din Norvegia.


Publicitate




