6.3 C
Sibiu
joi, noiembrie 28, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Klaus Iohannis a fost votat prim-vicepresedinte PNL

Cele mai citite

Lista liberalilor cu care Crin Antonescu a candidat la şefia partidului a întrunit de voturi 1.434 pentru şi 44 împotrivă. Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost ales prim-vicepreşedinte al PNL iar Eduard Hellvig – secretar general. De asemenea, au fost aleşi şi cei 31 de vicepreşedinţi ai PNL, din care 15 cu atribuţii executive.

 

Potrivit Agerpres, viceliderii cu atribuţii speciale sunt: Daniel Chiţoiu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind coordonarea activităţii guvernamentale şi a comisiilor de specialitate ale PNL, Radu Stroe – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de aplicare a Statutului şi a hotărârilor partidului, Eugen Nicolăescu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind resursele umane, Norica Nicolai – vicepreşedinte executiv cu atribuţii în domeniul afacerilor europene, relaţiile cu ALDE şi Internaţionala Liberală şi coordonarea grupului parlamentar din PE, Mihai Voicu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii în domeniul comunicării, Relu Fenechiu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţia cu partidele politice, Varujan Vosganian – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind programele şi politicile sectoriale, Puiu Haşotti – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a activităţii grupurilor parlamentare, Dan Motreanu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a reţelei electorale, Rareş Mănescu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a Consiliului de Coordonare al Municipiului Bucureşti, Marcel Vela – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind administraţia publică, Tudor Chiuariu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind afaceri constituţionale, politici legislative, drepturi şi libertăţi fundamentale, Mircea Diaconu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţiile cu societatea civilă şi minorităţi, Ovidiu Silaghi – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţiile externe, Florin Alexe – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a organizaţiilor speciale (TNL, OFL, CSL). 

Ceilalţi 16 vicepreşedinţi din echipa lui Crin Antonescu sunt: Cristian Adomniţei, Cristinel Bîgiu, Ilie Bolojan, Aristotel Căncescu, Ciprian Dobre, Răducu Filipescu, Sorin Frunzăverde, Mircea Moloţ, Marian Petrache, Cornel Popa, Nicolae Robu, Dan Radu Ruşanu, Marius Stan, Romeo Stavarache, Florin Ţurcanu şi Horea Uioreanu. 

Potrivit comisiei de numărare a voturilor, au fost utilizate 1.437 buletine de vot. 1.387 de voturi au fost valabile şi 50 nule. 

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Coliziune între două TIR-uri pe A1. Trafic îngreunat în zona municipiului Sibiu

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară dirijat, pe prima bandă, pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect