Co-președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, referitor la demisia lui Ovidiu Sitterli, că nu se aștepta ca acesta „să fie atât de tare folosit de domnul Cindrea”, gestul prefectului demonstrând, de fapt, „cine e jupânul în PSD”.
„Demisia arată că nu a fost un reprezentant al Guvernului în teritoriu, ci un reprezentant al PSD”, a spus Raluca Turcan.
Aceasta a mai afirmat că „prefectul pleacă cu coada între picioare, cu legea încălcată”.
„Mă și gândesc cum va arăta platforma electorală pentru Primărie: urmați-mă, eu nu respect legea!”, a mai spus Turcan.
Aceasta a afirmat că va sesiza Corpul de Control al primului ministru, întrucât gestul lui Ovidiu Sitterli este „abuz instituțional”, având în vedere că a demisionat înainte de a emite ordinul de încetare a mandatului de președinte al Consiliului Județean al lui Ioan Cindrea. Turcan susține că succesorul lui Sitterli la Prefectura SIbiu trebuie să rezolve „urgent” situația creată la CJ Sibiu.
Liberalii sibieni cer prefectului, de aproximativ două săptămâni, să emită un ordin de încetare de drept a mandatului de președinte al Consiliului Județean al lui Ioan Cindrea, după ce Înalta Curte a respins contestația în anulare formulată de acesta la sentința de un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.
Prefectura Sibiu nu a luat nicio decizie în acest sens, invocând lipsa unui referat semnat de secretarului județului, act în baza căruia se poate emite ordinul prefectului.
În data de 2 martie, actul respectiv a ajuns la Prefectura Sibiu.