Deşi primăvara astronomică începe odată cu echinocțiul, la 21 Martie, iar în popor se spune că iarna nu cedează până nu se termină în calendar lunile care au în numele lor un R, pe 1 Martie toată România a răsuflat uşurată că a scăpat de iarnă. Nu că n-am şti să preţuim acest anotimp cu frumuseţea lui, cu sărbătorile lui şi cu intimitatea întâlnirilor la gura sobei în familie sau între prieteni. Ci pentru că – aşa credem noi în naivitatea noastră – ne-am despovărat de acum de facturile nesimţite. Aşa că, de bucurie, s-a rostogolit peste ţară un val de mărţişoare, ghiocei, zambile şi … o veste bună: în România mai sunt – oficial – două milioane şi jumătate de persoane citave la cap, cum se spune pe la noi.
Ştirea mi-a adus aminte de o povestioară, „Plânsul unui nuc bătrân”, cel care povestea că odinioară, în vremuri mai bune, pomii se întreceau în a dărui rod cât mai îmbelşugat, iar la vremea recoltei oamenii îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru daruri şi se înclinau în faţa pomilor cu recunoştinţă. „Acum – zice bătrânul nuc – este la modă smochinul cu frunza deasă, dar steril. Iar eu, sărman nuc, plantat la margine de drum, sunt tratat ca un răufăcător. Astăzi mă nimicesc, lovituri de topor îmi rup ramurile mele. Ce am păcătuit? Ce nelegiuiri am săvârşit? Iată, mă încăpăţânez să-mi fac nucile mele.” Dar vai, în ora mâniei Stăpânului, vai de smochinul cel sterp !
Nu-i aşa că bătrânul nuc pare expert în istoria românilor ? Dar nimic nu e pierdut, cât timp mai există în România oameni citavi la cap. Azi sunt două milioane şi jumătate care prin semnătura lor susţin firescul şi lucrarea lui Dumnezeu în lume: familia formată prin taina căsătoriei dintr-un bărbat şi o femeie, care primesc să colaboreze spre reuşita vieţii cu Dumnezeu a toate Creatorul, Cel care a creat iubirea şi a sfinţit-o binecuvântând convieţuirea bărbatului cu femeia lui astfel: „Creşteţi şi vă înmulţiţi”, adică desăvârşiţi-vă şi rodiţi, adică reeditaţi creaţia omului, continuaţi ce am început Eu, când I-am binecuvântat pe Adam şi pe Eva şi m-am odihnit, zice Domnul. La ce cinste ne-a ridicat, pe noi , oamenii, ca prin taina căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie să apară icoane noi ale lui Dumnezeu pe pământ, copiii.
Şi cum ne purtăm noi aidoma dobitoacelor!! Sau credeţi că nu ne-ar fi putut face pe toţi unisex? N-ar fi putut scoate din coasta lui Adam un bărbălău sau n-ar fi putut umple lumea exclusiv de muieret?
De aceea vă ofer ca mărţişor românii citavi la cap. Purtaţi-i cu grijă. Ei ne vor feri, prin reuşita lor, de ora mâniei Stăpânului !!!
Publicitate
