Cum nu se putea mai rău! CSU Sibiu, înfrângere categorică în faţa marilor rivali de la Universitatea Cluj

Cele mai citite

IMG_7305Seara aceasta a fost una foarte urâtă pentru iubitorii baschetului masculin sibian. CSU Sibiu a pierdut în faţa marilor rivali de la Universitatea Cluj, cum nu se putea mai rău, în faţa propriului public, şi într-o manieră categorică. „Studenţii” lui Marcel Ţenter au câştigat în Sala Transilvania cu 76 la 65 (19-17; 13-16; 21-12 şi 23-20). În afară de primele două sferturi în care gazdele au jucat de la egal la egal cu oaspeţii lor, totul a mers extrem de prost pentru elevii lui Dan Fleşeriu. Aceştia au părut incapabili să desfacă apărarea clujeană, iar când au reuşit, foarte rar au marcat. De partea cealaltă, „U” a făcut tot ce a vrut în ultimele 20 de minute, Adamovic, Dykes şi Pesalic au fost de neoprit înăuntrul şi dinafara semicercului „vulturilor”. Este a cincea înfrângere la rând pentru echipa din oraşul de pe malul Cibinului. Formaţie care a rămas pe locul al şaselea, cu 13 victorii şi 12 înfrângeri, cu patru mai puţin decât „mândria Clujului”, 17-8 la capitolul victorii-înfrângeri şi locul trei în campionat.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Daraxonrasib, pastila care dublează supraviețuirea pacienților cu cancer pancreatic metastatic, tratați anterior, comparativ cu chimioterapia

Un nou studiu internațional de fază III, publicat în prestigioasa revistă The New England Journal of Medicine, aduce rezultate...

Știri pe același subiect