Primarul Klaus Iohannis susţine realizarea unui studiu „Sibiu – capitală regională”

Cele mai citite

Primarul municipiului Sibiu şi prim-vicepreşedinte PNL, Klaus Iohannis, este de acord ca specialişti din mai multe domenii să realizeze un studiu ştiinţific, care să demonstreze că Sibiul merită să fie capitală regională, a anunţat, luni, printr-un comunicat, senatorul PNL, Sorin Ilieşiu, iniţiatorul acestei idei.

”Domnul senator Ilieşiu i-a propus domnului primar Iohannis să susţină elaborarea, de către experţi sibieni, a unui scurt studiu ştiinţific care să prezinte argumentele istorice, culturale, economice, industriale, financiare, sociale, logistice, geografice, demografice, umane, precum şi cele cu conotaţie europeană ale proiectului “Sibiu – capitală regională”, acest material urmând a fi prezentat membrilor Parlamentului şi Guvernului, dar şi opiniei publice. Domnul primar Iohannis a considerat binevenită această propunere”, se arată în comunicatul senatorului liberal.

Acesta a propus ca aceste studiu ştiinţific să fie anexat demersurilor tuturor parlamentarilor de Sibiu pentru realizarea proiectului “Sibiu – capitală regională”.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis a declarat într-o conferinţă de presă că va face tot ce poate ca Sibiul să ajungă capitală de regiune. Primarul Klaus Iohannis consideră că, în orice formulă de regionalizare, Sibiul are o poziţie foarte bună, fiind în centrul României.

spot_img
Ultimele știri

Nadia Comăneci, 300.000 de euro de la PRO TV pentru „Românii au talent”? Vezi ce jurată ar fi fost înlocuită

Nadia Comăneci va face parte din juriul sezonului 16 al emisiunii „Românii au talent”, după ce PRO TV a...

Știri pe același subiect