6.3 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

GALERIE FOTO – Spectacol la Clubul de Dresaj Canin Mediaș

Cele mai citite

Medieșenii amatori ai sporturilor canine au avut parte timp de două zile de un adevărat regal chinologic în cadrul Zilelor Porților Deschise care s-au desfășurat la Clubul de Dresaj Canin din municipiul de pe Târnava Mare. Sâmbătă și duminică, zeci de iubitori de câini au luat parte la demonstrații care mai de care mai intresante, coordonate de către specialiști ai domeniului. Cei care au participat la eveniment s-au putut întâlni cu Alexandru Bondar, Dan Negru, Flavius Băjan, Chirovan Bogdan, Anicescu Bogdan, Robert Păun, Cristina Bodnărescu, Anca Luca, Liviu Obrejan, Cîmpean Aurel, Boilă Vasile și alți practicanți ai sporturilor canine, precum și cu câinii lor, Dilara, Vector, Wikkie, Ninna, Amo, Djaro, Bee, Ață, Tara, Danger, Spark, Ulsan, Perla, Roth și Shy-Shy. „A fost un antrenament pe care noi îl facem în fiecare zi la teren. Astăzi am avut și invitați din câteva județe ale țării, din Bihor, Argeș, București sau Cluj. A fost un antrenament cu participare mai amplă și am avut pe teren de la câini începători de nivelul primilor pași în dresaj până la câini de lucru la un nivel mai complex. O să mai organizăm astfel de evenimente pentru a familiariza oamenii, medieșenii, cu sportul canin”, a spus Vasile Boilă, organizatorul manifestării.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Coliziune între două TIR-uri pe A1. Trafic îngreunat în zona municipiului Sibiu

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară dirijat, pe prima bandă, pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect