6.3 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Daniel Popa, fotbalistul de talie naţională

Cele mai citite

Daniel Popa, fotbal, U16, Liga 1, F.C. Interstar, Sibiu

 

 

Convocat la naţionala României de U16, în vederea pregătirii şi selecţionării, Daniel Popa este unul dintre tinerii fotbalişti ai Sibiului care promite. Promite să iubească fotbalul, promite să fie dedicat, promite să evolueze şi să facă performanţă la cele mai mari echipe şi promite să se întoarcă la Sibiu, dacă va avea echipă în Liga 1.  

 

 

 

La 7 ani, Daniel Popa se declara un împătimit al fotbalului. A ajuns să-l joace din prea multă energie. Un an mai târziu, juca deja în cadrul clubului FC INTERSTAR Sibiu, primul său antrenor fiind Liviu Petruşel. Evoluţia lui Daniel în acest sport a fost inevitabilă, cu atât mai mult cu cât fotbalul a devenit prioritatea imediat următoare familiei. Tatăl său este cel care îl sprijină necondiţionat în alegerea lui, purtând la rândul său în suflet dragostea pentru fotbal. „Îi datorez totul tatălui meu, pentru că el a fost cel care m-a îndrumat către acest sport. Desigur am o legătură specială cu el, pentru că şi el a fost fotbalist şi mă poate ajuta, sfătui în tot ce este legat de acest sport. Tata vine la fiecare meci al meu, iar apoi îmi spune ce am făcut bine sau ce am greşit şi împreună analizăm meciurile mele. Şi pe cele de la televizor le urmărim şi le comentăm tot împreună”. Evoluţia sa ca fotbalist a început cu paşi siguri. Alături de grupa sa de 97 s-a calificat la turneul „Gheorghe Ola”, unde au ajuns până în penultima fază de la Arad. La vârsta de 12 ani a fost luat la o grupă cu un an mai mare, unde a reuşit calificări excelente în campionate cu 2 sau chiar 3 ani mai mari decât el. De trei ani este antrenat de Ioan Bulea, iar datorită talentului său, din anul 2011 şi-a început activitatea la echipa naţională de juniori, născuţi după 1 ianuarie 1997. O serie de stadii de pregătire centralizată la Mogoşoaia i-au adus cele mai bune veşti: „La sfârşitul acestui stagiu am fost anunţat de către antrenorii federali că intru în vederea lor pentru formarea lotului naţional, recomandându-mi să mă pregătesc cu multă seriozitate, să încep să lucrez la sală pentru dezvoltarea forţei musculare, şi să îmi îmbunătăţesc anumite deficienţe în joc cum sunt iuţirea jocului şi  tehnica regim de viteză”.

 

Ar da orice echipă pe Sibiu

 

Pentru Dani fotbalul este ceea ce vrea să facă. Îşi doreşte să ajungă să-şi  câştige pâinea din fotbal. De remarcat la el este faptul că deşi recunoaşte că vrea să joace la orice echipă care este într-o ligă superioară marele lui vis este altul: „Dacă atunci când voi fi mare, Sibiul va avea o echipă în Liga 1, vreau să evoluez pentru aceasta”. Îl are ca jucător preferat pe „Michael Carric, este un jucător înalt, care joacă pe postul meu . Vizionez meciurile lui şi încerc să învăţ tot ce face el”. În timpul liber îi place să asculte muzică, cu precădere românească sau house, să iasă cu prietenii, să socializeze cu toată lumea şi bineînţeles să vizioneze meciuri alături de tatăl şi de finul său. Seria de filme Goal (1,2 şi 3) este preferata lui Dani, iar citatul care-l inspiră îi aparţine lui David Beckham: „Singurul lucru care se va schimba este că vom continua să învingem”. Cum este pentru Dani viaţa la 16 ani? „Multă muncă, antrenamente şi şcoală, şi puţin timp liber. Atunci când am şansa să mă distrez profit, dar cu o limită. În rest, gândul este concentrat 100% asupra fotbalului”. Cu privire la fotbalul din România, Daniel crede că este destul de bun, însă şi-ar dori ca lucrurile să se schimbe la nivel de conducere, iar jucătorii să fie respectaţi. Ce credeţi Daniel ştie ce ar face dacă s-ar întâlni cu cel care a inventat fotbalul: „L-aş strânge în braţe şi i-aş mulţumi că a inventat acest sport minune”.

 

 

Biografie:

 

Data naşterii: 14.10.1997

Studii: Liceul teoretic „Onisifor Ghibu”, clasa a IX-a S

Legitimat la: Clubul FC Interstar Sibiu

 

 

 

Casetă

„Daniel este un băiat serios,  muncitor, disciplinat, care se pregăteşte foarte bine şi ştie mereu ce are de făcut atât la antrenamente cât şi în meciuri. În plus este şi foarte bine educat, cu mult bun simţ. Are toate calităţile pentru a ajunge un jucător de performanţă. Il ajută talia, pentru că este un copil înalt, dar şi forţa fizică. Perspective are din plin, restul depinde doar de el să ştie să-şi păstreze mentalitatea în evoluţia sa”, Ioan Bulea, antrenor licenţă B, la clubul Interstar Sibiu

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pieton rănit în timp ce traversa neregulamentar

Un medieșean a fost rănit, miercuri seara, într-un accident rutier produs pe strada Hermann Oberth din municipiu.Din primele cercetări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect