0.2 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Alex Stupar a câştigat turneul de tenis „Cupa Napoca”

Cele mai citite

Alex Stupar VictorieAlexandru Stupar a câştigat turneul de tenis de câmp de la Cluj, „Cupa Napoca”. Evenimentul a avut loc în perioada 12-14 martie. Alex a avut patru meciuri şi s-a impus în toate. El l-a învins pe sportivul lui Tom Tenis Cluj, Paul Drăgan (6-0; 6-0), pe cel de la CSŞ Sighet, Fabian Hotico (6-0; 6-1) şi pe reprezentanţii CSŞ Şoimii Sibiu, Radu Popovici (6-3; 6-2) şi Ştefan Nicula (6-2; 6-7; 6-1). Este cel de-al şaptelea trofeu de categoria 1 obţinut de tenismen la sub 14 ani. „Alex a jucat cu optimism şi încredere. El a luat fiecare meci în parte, a jucat foarte serios”, a declarat tatăl său.

Al doilea jucător născut în 2003 în ierarhia pe ţară la U14
Alex a intrat în top 20 în clasamentul naţional, şi ocupă în acest moment poziţia a optsprezecea la Under 14. El este cu un an mai mic decât majoritatea adversarilor săi, care sunt născuţi în anul 2002. Alex este al doilea tenismen născut în 2003 ce se află în primii douăzeci, numai Mihnea Petru Zaharia este în faţa sa, cu foarte puţine puncte în plus. Alex Stupar reprezintă CSM Sibiu. El este antrenat de Adrian Belei şi prof. Ilie Giurgiu, iar din această iarnă se pregăteşte şi cu Mircea Socaciu de la Tenis Pro Lincă Alba Iulia. „Financiar, din Sibiu nu am primit nici un sprijin, dar ni s-a oferit din alte judeţe precum Alba. Oameni care cred în succesul lui Alex şi care ne-au oferit un mic sprijin pentru pregătirea lui. Să sperăm că şi oamenii din Sibiu vor veni alături de noi în viitor”.
Sponsorizat de firma a căror rachete le foloseşte cel mai bun tenismen din lume, Novak Djokovic
Evoluţiile sale din ultimele sezoane au atras şi în acest an atenţia celor de la Head, una din cele mai importante firme de echipament sportiv din lume, în ceea ce priveşte tenisul. Firmă de unde jucătorul numărul I al planetei, Novak Djokovic, foloseşte rachetele pentru jocuri. Nole, favoritul lui Alex. „Luna aceasta a primit de la Head un nou contract de sponsorizare. A primit echipament pentru tenis care ne ajunge tot anul : 2 rachete de ultimă generaţie, chiar modelul pe care îl foloseşte Djokovic, o rolă de racordaj 200 de metri, termo bag mare, şepci, manşete, gripuri, mingi şi o valiză de deplasări. Alex fost foarte încântat când a văzut”, mărturiseşte tatăl său.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Dincolo de interdicții: ce spune Administrația Prezidențială despre dependența copiilor de online

Daniela ArnăutuConsilierul prezidențial pentru Educație, Sorin Costreie, susține că limitarea accesului copiilor la rețelele sociale trebuie să includă reguli...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect