Un sistem de radiologie digitală și 4 ecografe performante au fost achiziționate de Spitalului Județean Sibiu, în urma donațiilor pe care Romgaz le-a făcut către instituția medicală. Ecografele au fost repartizate către secțiile Cardiologie II, A.T.I., Neurologie și Obstetrică-Ginecologie, iar sistemul de radiologie digitală, cel mai scump dintre aparatele achiziționate, cu o valoare de aproape 680.000 de lei, a fost cumpărat pentru secția de Neurologie. Valoarea totală a investiției a fost de 980.000 de lei.
Cele patru ecografe performante sunt deja montate şi utilizate în cadrul secţiilor unde au fost repartizate iar pentru aparatul de radiodiagnostic
digital au fost obținute autorizaţiile emise de către Comisia Naţională Pentru Controlul Activităţilor Nucleare și se derulează proceduri de asamblare și montaj, în vederea punerii sale în funcțiune.
„Sponsorizarea acordată Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Sibiu pentru dotarea unităţii cu aparatură medicală de înaltă performanţă, reprezintă un sprijin acordat la scară naţională autorităţilor care se confruntă cu dificultăţi în abordarea eficientă a sistemului medical atât de necesar unei populaţii sănătoase. Pe această cale ne exprimăm aprecierea faţă de eforturile depuse de Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Sibiu, de a căuta soluţii pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale de care beneficiază populaţia. Romgaz consideră implicarea socială drept parte integrantă a strategiei sale, astfel susținerea sistemului de sănătate pe plan local prin sprijinirea acestui proiect sustenabil, confirmă preocuparea companiei de a se alinia la principiile bunelor practici internaţionale. ”, a declarat Virgil Marius Metea, Director general Romgaz.
„În primul rând mulţumim Romgaz pentru această sponsorizare deosebit de generoasă care ne–a dat posibilitatea să îmbunătăţim dotarea materială a patru secţii clinice deosebit de importante ale spitalului judeţean, cu o adresabilitate ridicată şi o patologie complexă. Cele patru ecografe achiziționate, deja montate şi funcţionale, precum și aparatul de radiodiagnostic, pentru care derulăm proceduri de asamblare și montaj, contribuie la creşterea calităţii serviciilor acordate pacienţilor şi facilitează activitatea personalului medical în demersul de acordare a unor îngrijiri de calitate, moderne şi a unor terapii noi, mai eficiente. Sperăm și ne dorim ca acest parteneriat cu Romgaz să fie doar începutul și relația dintre cele două instituții să continue prin sprijinirea instituției noastre și a tuturor cetățenilor care au nevoie de servicii medicale performate. Totodată, invităm alături de noi şi alte companii din mediul de afaceri care doresc să contribuie la dezvoltarea acestui domeniu prioritar care este sănătatea populaţiei”, a declarat Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu.
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România, acționar principal fiind statul român, cu o participaţie de 70%. Romgaz a mai sponsorizat spitalele din Mediaș, Târgu Mureș și Cluj, construind și un dispensar în Delta Dunării, la Mila 23.




