Mediaș, „raiul” hoților. Minor reținut pentru 3 spargeri și o tâlhărie

Cele mai citite

Are doar 16 ani, însă este „expert” în spargeri. În plus, de curând a început și cu tâlhăriile prin oraș. Este vorba despre un minor din Mediaș care a fost prins de polițiști, minorul având la activ 3 spargeri și o tâlhărie. Potrivit polițiștilor, spargerile ar fi fost comise la finalul anului trecut și începutul lui 2016. Copilul a fost reținut și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. „În cursul zilei de joi, pe raza municipiului Mediaş, a fost depistat şi prins un lminor în vârstă de 16 ani, identificat ca autor al mai multor furturi, fapte săvârşite în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, pe raza municipiului Mediaş. Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, 18 martie 2016, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş şi Judecătoriei Mediaş cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de furt calificat şi a  unei infracţiuni de tâlhărie. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Mediaş continuă cercetările în vederea identificării şi documentării întregii activităţi infracţionale a persoanei în cauză”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

CSU a pierdut și al treilea joc în fața marii rivale           

”Vulturii” nu au mai reușit și în meciul al treilea al sferturilor play-off-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin să...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect