În dulcele stil dâmbovițean, noul ministru al Culturii a anunțat în această săptămână o mare reușită națională – negociind cu succes ce n-au reușit 3 alți miniștri din 3 guverne diferite – cumpărarea sculpturii lui Brâncuși, „Cumințenia Pământului”. Inițial, Vlad Alexandrescu a declarat că s-a ajuns la un acord cu proprietarii lucrării, pentru ca opera brâncușiană, clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului cultural național, să fie achiziționată la prețul de 11 milioane de euro. Abia după ce toată lumea jubila, ministrul a revenit cu o precizare crucială – statul român va plăti doar 5 milioane de euro, iar restul de 6 milioane de euro urmează să fie strânși de la cetățenii României, până în data de 31 octombrie. Prețul la care un expert numit de instanța judecătorească a evaluat în urmă cu câțiva ani sculptura „Cumințenia Pământului” este de 20 de milioane de euro ( supraevaluat în opinia criticilor). Prin urmare, faptul că proprietarii au fost de acord să vândă capodopera la puțin peste jumătate din prețul de referință, este considerat de ministru un prilej de achiziție, de neratat.
Întrebarea este cum îi va motiva pe cetățeni să cotizeze pentru cumpărarea unei opere de artă. La o primă lectură a comentariilor de pe site-urile unde a fost distribuită informația, impresia generală a majorității comentatorilor este că românii nu sunt dispuși să răspundă afirmativ la cheta propusă de stat. În ciuda faptului că Brâncuși a făcut „pași pe nisipul eternității”, așezând România pe harta patrimoniului cultural mondial, societatea românească este departe de a-i prețui valoarea. Avem de curând o zi de 19 februarie, Ziua Brâncuși, declarată sărbătoare națională, fiind data nașterii marelui sculptor, dar este doar un început timid de a ne identifica lăuntric cu creațiile brâncușine. S-a spus că fiecare linie sculptată de Brâncuși stilizează o componentă a sufletului românesc etern. În contextul acesta, Cumințenia Pământului semnifică o ipostază a femeii ce înglobează în ea maternitatea, supunerea și legătura indestructibilă cu pământul, glia străbună generatoare de viață și energie. Și totuși, în numeroase enunțuri postate pe Internet, este catalogată vulgar drept „urangutanul”, „bolovanul”, „pietroiul” … În condițiile acestea, este greu de crezut că românii au în acest moment cultura necesară și simțul artistic suficient de dezvoltate încât să valorizeze operele de artă ale lui Brâncuși, atât de mult și atât de mulți, încât suma de 6 milioane de euro să fie strânsă într-o jumătate de an. Mai toți propun ca banii respectivi să fie strânși prin vinderea averilor celor anchetați de DNA pentru acte de corupție. Ar putea fi o soluție. Și tot o soluție avansată de Ministerul Culturii ar mai fi românii iubitori de artă din Diaspora – în cercurile artistice elitiste de peste hotare fiind vehiculate sume fabuloase pentru înțelegerea omului de rând. Între timp, putem doar spera că statul român nu va rata păstrarea în Patrimoniul național a genialul „bolovan” de calcar crinoidal, cum s-a întâmplat cu „Domnișoara Pogany”. „O sculptură nu se sfârșește niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal și în pământ”, spunea Brâncuși. Noi vom decide dacă această operă va continua să rămână „cuminte” pe pământ românesc.
Publicitate
