Festivalul Internaţional de Film se va desfăşura în perioada 23-29 iunie

spot_img
Cele mai citite

Pentru al treilea an consecutiv, municipiul Mediaş va fi gazda Festivalului International de Film al Europei Centrale. La fel ca şi în anii anteriori, în competiţie se vor înscrie cele şapte ţări ale Europei Centrale (Cehia, Austria, Ungaria, România, Slovacia, Slovenia, Polonia), plus o ţară invitată, care anul acesta va fi Germania.

O noutate, este aceea că ediţia din acest an a Festivalului de Film nu va mai avea loc în luna septembrie, ci în perioada 23-29 iunie.

Viceprimarul George Petrescu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că municipalitatea medieșeană și-a propus să continue în acelaşi spirit, și ediția din acest an.

„După primile două ediţii, care s-au bucurat de mult succes, ne propunem ca şi în cea de-a treia ediţie să continuăm în acelaşi spirit, să prezentăm publicului medieşean şi nu numai, o serie de lungmetraje, scurrtmetraje şi documentare de calitate.De asemenea, dorim să menţionăm faptul că,  multe din filmele prezentate la festivalul nostru de film vor rula mai apoi şi la unul din cele mai importante cinematografe din Berlin“ a conchis George Petrescu, viceprimarul municipiului Mediaş.

spot_img
Ultimele știri

Eveniment de amploare: 25 de ore de teatru fără pauză la Sibiu! Festivalul care transformă orașul într-o scenă începe în acest weekend

Sibiul devine, în acest weekend, gazda unuia dintre cele mai spectaculoase maratoane teatrale din România. Pe 26 și 27...

Știri pe același subiect