La Balea Lac este risc insemnat de producere a avalanselor. Meteorologii au stabilit ca riscul este de trei pe o scara de la unu la cinci.
Avertizarea meteorologilor este valabila la altitudini de peste 1.800 de metri.
„Vremea a fost în general frumoasă; valorile de temperatură au fost mai scăzute faţă de ziua precedentă. Cerul a fost variabil. Vântul a suflat slab şi moderat. Stratul de zăpadă a continuat să se topească şi a scăzut cu 2-4 cm. Pe văi şi în zonele adăpostite sunt prezente depozite mai mari de zăpadă. Stratul de zăpadă măsura: 146 cm la Bâlea-Lac”, se arata in buletinul nivometeorologic emis de meteorologi.
In urmatorul interval, vremea va fi, de asemenea, frumoasă şi caldă pentru această perioadă.
„Topirea zăpezii va continua, sub influenţa temperaturilor ridicate şi al insolaţiei. Stratul de zăpadă de la suprafaţă va continua astfel să se umezească, putând aluneca peste stratul mai vechi şi compact şi ducând la apariţia curgerilor şi avalanşelor de topire de suprafaţă. În unele cazuri izolate, este posibilă dislocarea unei părţi mai din strat şi declanşarea unor avalanşe de dimensiuni mai mari”, mai spun meteorologii.
Potrivit acestora, averizarea este valabila pana luni seara la ora 20.00.