Luna martie a adus pentru elevii Liceului Teoretic „Axente Sever” din Mediaș o serie de rezultate excepţionale la concursurile şi olimpiadele şcolare desfăşurate în acest an. Axentiştii au participat la fazele judeţene ale olimpiadelor şcolare, unde au avut o comportare mai mult decât meritorie.
La disciplina Geografie doi axentişti s-au calificat pentru al doilea an consecutiv la faza naţională. Este vorba de Teodora Popa din clasa a X-a Ştiinţele Naturii şi de Alex Curcean, din clasa a XI-a Ştiinţele Naturii. Alte rezultate deosebite au fost obţinute de elevele clasei a XII-a Filologie, Iulia Fărcaş (premiul al doilea) şi Ana Cândea (menţiune), respectiv Bogdan Şimo din clasa a XI-a Ştiinţe Sociale (premiul al treilea) şi Sergiu Şerb din clasa a IX-a Matematică Informatică (menţiune).
La limba şi literatura română, Liceului Teoretic „Axente Sever” se mândreşte cu rezultatele elevei Ionela Bleahu din clasa a XII-a Ştiinţele Naturii, calificată la faza naţională. O menţiune a obţinut la aceeaşi olimpiadă şi eleva Ioana Guliman din clasa a XI-a Filologie.
Nu în ultimul rând s-au înregistrat rezultate excepţionale şi la disciplina Religie. Două eleve din clasa a X-a Ştiinţele Naturii, Teodora Popa şi Sonia Cristea s-au dovedit cele mai bine pregătite din judeţul nostru şi vor participa la olimpiada naţională. Mai poate fi menţionată eleva Irina Andreea Laurenţiu din clasa a XI-a Filologie, care a obţinut menţiune la aceeasi fază judeţeană. „Ne mândrim cu elevii liceului nostru, iar celor mai merituoşi dintre ei le dorim multă baftă la olimpiadele naţionale la care s-au calificat. Acestea sunt programate în săptămâna 18-22 aprilie, în timpul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, spun reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș.