20.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Ioan Mărginean este noul președinte al clubului Gaz Metan Mediaș

Publicitate

Cele mai citite

Gaz Metan Mediaș are un nou președinte din această săptămână. Este vorba despre Ioan Mărginean, care se va ocupa de conducerea clubului medieșean. Mărginean a declarat duminică după amiază că echipa și clubul medieșean trec printr-o perioadă foarte grea, însă este convins că împreună cu toți cei implicați va reuși să treacă cu bine peste problemele financiare. Mărginean a mai adăugat că a găsit „bugetul paradit”, însă a primit asigurări din partea Consiliului Director că în această săptămână se vor achita două dintre salariile restante ale jucătorilor. „Este o perioadă foarte grea a clubului Gaz Metan, un club de mare tradiție și care avea invidia tuturor cluburilor din țară pentru că avea o stabilitate ieșită din comun. Drept dovadă, au fost ani extraordinari, cupe europene, o bază sportivă foarte bună și așa mai departe. Eu am avut o discuție la nivel înalt cu Consiliul Director și am cerut câteva lucruri. În primul rând, echipa să intre pe făgașul normal și trebuie create condițiile de normalitate. Să plătim măcar un salariu măcar și de aceea am și tărăgănat, pentru că fiind un club sportiv, trebuie să preiei activul și pasivul. Eu nu pot să asigur partea financiară. Eu pot să asigur un management sportiv. În momentul când o să avem bugetul, o să ne stabilim în termeni reali obiectivul. Obiectivul eu l-am găsit stabilit, dar am găsit bugetul un pic paradit. Oamenii m-au asigurat să îmi dau acceptul și eu am zis, pentur binele echipei, am arătat toată deschiderea și vreau împreună să lucrez în echipă. Am toate asigurările din partea conducerii, respectiv a Consiliului Director, că în această săptămână vor intra două salarii”, a spus noul președinte al Gazului Metan, Ioan Mărginean.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya