6.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Tudor Oprea a câştigat etapa I a Triadei MTB

Publicitate

Cele mai citite

Triada MTB Ciclism16În weekendul care s-a încheiat, orașul Avrig a fost gazda a două evenimente importante ale mountain biking-ului autohton. Campionatul Național de Cross Country Eliminator, o probă relativ nouă între disciplinele de mountain bike, și prima etapă a Triadei MTB 2016, practic prima competiție națională importantă a sezonului.
Totul a început în ziua de sâmbătă cu concursurile pentru copii unde am avut surpriza să vedem 92 de copii cu vârste între 4 și 14 ani. Mici biciclişti care și-au descoperit instinctele de competitori pe un traseu amenajat în centrul orașului Avrig și incinta grădinii Palatului Brukenthal. Aceştia au fost împărțiți pe 10 categorii în funcție de vârstă și sex și putem spune că am vazut multă pasiune pe fețele lor.


De la ora 16,00 s-a desfășurat Campionatul Național de Cross Country Eliminator. Această disciplină spectaculoasă se desfășoară în sistem eliminatoriu, 2 sportivi din fiecare serie de 4 calificându-se în următoarea rundă. În prealabil, fiecare concurent parcurge un tur cronometrat în funcție de timpii obținuți făcându-se repartizarea seriilor de patru. În finală au ajuns de această dată Ede Molnar de la Dinamo BikeXpert Racing Team și trei rideri de la Scott Geiger Team, Lucian Logigan, Tudor Oprea și Roberto Burța. Ede Molnar s-a impus în runda finală îmbrăcând tricoul de campion național.

Clasament Cross Country Eliminator (XCE)

1. Ede Molnar (Dinamo BikeXpert Racing Team)
2. Tudor Oprea (Scott Geiger Team)
3. Roberto Burța (Scott Geiger Team)
4. Lucian Logigan (Scott Geiger Team)

La startul întrecerii de duminică s-au aliniat 200 de concurenți din întreaga țară, atât profesioniști cât și amatori. Traseul, cu startul și sosirea în centrul orașului Avrig, a totalizat 45 km și o diferență pozitivă de nivel de 950m. Din acesta, peste 80% din suprafețe au fost neasfaltate. Lucian Logigan, unul din favoriții competiției, a căzut și s-a accidentat sâmbătă în finala Campionatului Național de XCE neputând să mai ia startul şi în cea de-a doua zi. Lupta s-a dat, ca și în ziua de precedentă, între cele două echipe importante ale mountain biking-ului românesc, Scott Geiger Team și Dinamo BikeXpert Racing Team. Tudor Oprea a reușit totuși să se impună în fața adversarilor chiar dacă ultima parte a traseului nu a fost tocmai pe gustul său. A fost urmat de fostul coechipier Attila Madaraş și de Alexandru Stancu, ambii de la Dinamo. „Am reușit să iau un avans pe urcările foarte abrupte și pe ultima coborâre. Era singura șansă în fața unei echipe puternice care pe zonele rapide și nu foarte tehnice avea un avantaj. Avansul luat a fost suficient pentru a nu fi ajuns de cei trei adversari care au lucrat în echipă pe ultimii 10 kilometri de plat, zonă care nu era punctul meu forte.”

Clasamentele finale ale tuturor probelor de la Avrig MTB Race :
Elite
1. Tudor Oprea (Scott Geiger Team) – 1h50:08
2. Attila Madaras (Dinamo BikeXpert Racing Team) – 1h50:32
3. Alexandru Stancu (Dinamo BikeXpert Racing Team) – 1h50:35
4. Bogdan Duca (Scott Geiger Team) – 1h54:10
5. Arpad Kelemen (Nomad Merida CST) – 1h54:52
Juniori Elite
1. Attila Malnasi (Dinamo BikeXpert Racing Team) – 1h50:35
2. Sânza Raul (Velosport Oradea) – 1h54:12
3. Levente Bartha (Dinamo BikeXpert Racing Team) – 1h57:30
4. Vlad Păcurar (C.S. 669 Arad) – 2h00:41
5. Roberto Burța (Scott Geiger Team) – 2h02:00

Amatori 14-18 ani
1. Ionuț Alexandru Roman (1h54:19)
2. Gheorghe Brumă (2h00:43)
3. Patrick Pescaru (2h12:25)
Amatori 19-29 ani
1. Ciprian Comișan (1h57:24)
2. Timotei Păcurar (1h57:24)
3. Andrei Ciprian Calancea (1h57:25)
Amatori 30-39 ani
1. Eugen Mocanu (2h02:25)
2. Istvan Csergedi (2h02:25)
3. Andrei Ciprian Calancea (2h05:16)

Amatori +40 ani
1. Ștefan Morcov (2h00:01)
2. Marius Ionașcu (2h06:17)
3. Alexandru Vasiliu (2h14:18)
Feminin
1. Irina Dumitru – Dinamo BikeXpert Racing Team (2h28:33)
2. Gabriela Toader – Dinamo BikeXpert Racing Team (2h45:42)
3. Salome Bondor – Mobility Tg. Mureș (2h47:06)
4. Roxana Râmniceanu – Dinamo BikeXpert Racing Team (2h52:21)
5. Doina Țiței – Nomad Merida CST (2h56:45)
Clasamentele complete pot fi găsite pe site-ul www.bikeromania.ro. (http://www.bikeromania.ro/triada-mtb/clasamente-triada-mtb-2016/)
Triada MTB Ciclism16
Toți participanții care au trecut linia de sosire au primit medalii în forma unui pinion de bicicletă cu care, în cazul în care vor termina și etapele 2 și 3 din Triada MTB, își vor putea construi un trofeu original. Ocupanții primelor locuri au fost răsplătiți cu trofee și premii în bani, și obiecte. La finalul ceremoniei de premiere s-a organizat o tombolă cu premii atractive pentru toți participanții la eveniment. Competiția a fost organizată de Clubul Sportiv Pro Cycling cu sprijinul Primăriei Avrig.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

EDITORIAL. (In)cultura instituționalizată

Zilele trecute ne-a vizitat la Redacție un grup de tineri entuziaști. Studenți, toți truditori pasionați de scriitură. Unii dintre...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya