-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Centenarul aniversării lui Ilie Micu

Cele mai citite

Ilie Micu a văzut lumina zilei la 13 aprilie 1916, în comuna Ludoş din județul Sibiu, același Ludoș al profesorului Vasile Glodariu (1832–1899), al publicistului Ghiță Pop (1864-1915) sau al remarcabilului pictor Octavian Smigelschi (1866-1912).
Numele lui stă scris în Cartea de Aur a personalităților culturale sibiene prin întreaga activitate – cea de compozitor în primul rând, apoi cea de profesor, implicit de director de școală. I-au remarcat talentul muzical, oferindu-i și sprijin și îndrumare – dascălii lui – Dumitru Eremia, Timotei Popovici, Ion Chirițescu, Marțian Negrea, Constantin Brăiloiu ș. a., la rândul său fiind un model pentru generații întregi de elevi.
Debutul său, de data asta în calitate de dirijor, a fost cu primul cor bărbătesc sătesc din Ludoș, pentru care a fost i s-a decernat un premiu onorific din partea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român (Astra). Au fost numeroase concertele susținute de el, foarte bine primite de publicul sibian, amintim aici numai corul mixt al celor două școli normale, cu ocazia conferinței susținute de Sofia Șt. Meteș, intitulată Regina Maria și poporul ei, în sala festivă a Prefecturii județului Sibiu, la 8 aprilie 1945.
A fost un neobosit propagator al culturii populare, sigur termenul „propagator” poate sună caduc astăzi, însă dacă deschizi volumul lui Ilie Micu Mult mă-ntreabă inima, apărut în1973, o să remarci melodii nepieritoare care-și trag seva din filonul popular românesc, remarcabile în expresia artistică și care fac parte din moștenirea pe care Ilie Micu ne-a lăsat-o: Vară, vară, primăvară, Mult mă-ntreabă inima, Mă mir pădure de tine, Spune-mi mândră turturea, Pe Murăș și pe Târnave ș. a.
Opera sa muzicală numără peste 80 de lucrări, cântece de copii şi tineret, cântece populare originale, prelucrări de folclor, armonizări, lucrări corale cu tematică patriotică, de masă şi muncitoreşti, emisiuni la Societatea Română de Radiodifuziune, Corul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București, Reuniunea de Muzică Gh, Dima din Sibiu (din 1946). Profesorul Silviu Țeposu, aflat la conducerea ASTREI (1945-1947) i-a acordat, în semn de preţuire Diploma de membru pe viaţă al Asociațiunii, la scurtă vreme desființată abuziv de comuniști. A trecut la cele veșnice la data de 6 iulie 1973, la Sibiu.
Irina Racovițan
Biblioteca Județeană „ASTRA” Sibiu
Informare și documentare bibliografică

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Pe cine recomandă FDGR pentru turul doi al alegerilor prezidențiale

Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) a anunțat oficial, printr-o recomandare publică, sprijinul pentru Elena Lasconi, candidata USR,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect