5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Activitatea Casei de Cultură a Sindicatelor, complet blocată

Cele mai citite

Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, Marius Vingerzan, a fost arestat, în această săptămână, la propunerea procurorilor DNA care îl cercetează pentru luare de mită. Potrivit DNA, Vingerzan este suspectat că i-ar fi cerut 20.000 de euro unui om de afaceri ca să-i închirieze spațiul pentru o chirie modică, de doar 500 de euro pe lună, dar și pentru a prelungi, de la zece la douăzeci de ani, durata contractului încheiat. Procurorii susțin că, Marius Vingerzan a primit bani în mai multe tranșe: odată 5.500 de euro, altă dată 2.000 de lei, iar marți, 12 aprilie, a mai primit 5.000 de euro, fiind prins în flagrant. Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor a fost inițial reținut pentru 24 de ore, iar, ulterior, arestat de către magistrații Tribunalului Alba. El a contestat decizia arestării, iar cauza a fost judecata de magistrații Curții de Apel Alba, care au respins recursul.

Director interimar la Casa de Cultură

Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu se află în subordinea Asociației Naționale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR), iar reprezentanții acesteia au declarat, pentru Sibiu 100%, că erau demult nemulțumiți de activitatea lui Marius Vingerzan.
„Noi am emis o decizie de suspendare a contractului de muncă a domnului Marius Vingerzan. Cei de la DNA ne-au luat-o înainte. Noi eram demult nemulțumiți de activitatea sa ca manager și am avut un control la Sibiu, unde am găsit mai multe nereguli. E drept, nu am găsit fapte de această gravitate”, au precizat reprezentanții ANCCSR.
Potrivit acestora, la Sibiu urmează să fie numit un director interimar, cel mai probabil, în cursul zilei de luni, 18 aprilie.
Noul director însă trebuie să se confrunte cu problema lipsei autorizației PSI a Casei de Cultură a Sindicatelor, cu faptul că este închisă din noiembrie 2015 și trebuie să lămurească demersurile pe care le-a făcut până acum Marius Vingerzan în încercarea de a remedia problema. Vingerzan a cerut sprijinul Primăriei Sibiu, care a fost de acord să finanțeze lucrările necesare, dar alocarea banilor s-ar putea face abia în a doua jumătate a anului, după rectificarea bugetară. Pentru a nu aștepta până atunci, Marius Vingerzan declarase pentru Sibiu 100% că intenționează să încheie un contract cu un investitor din București, din industria cinematografică, care să ofere suma de 100.000 de euro pentru finalizarea lucrărilor.
Din păcate, odată intervenită și această problemă, redeschiderea Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu este incertă.
Marius Vingerzan conduce din 2012 Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, iar înainte de asta a fost, timp de mai mulţi ani, lider al filialei Sibiu a Cartelului Naţional Sindical „Alfa”. Diana Stancovici

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu în colaps… sportiv și managerial

Baschetul sibian este în colaps. Două înfrângeri jenante și rușinoase, în fața Universității Cluj-Napoca, în deplasare, și acasă, cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect