Democrat-liberalii şi-au ales sâmbătă Biroul Naţional Permanent al formaţiunii. Deputatul sibian Raluca Turcan a câştigat un nou mandat de vicepreşedinte, pentru domeniul Politici în educaţie, cercetare, cultură, culte. Senatorul Ion Ariton nu a reuşit însă să ajungă prim-vicepreşedinte al PDL. Acesta a strâns numai 161 de voturi, fiind devansat de colega sa, Andreea Paul, care a întrunit 401 voturi pentru.
Astfel, democrat-liberalii Anca Boagiu, Liviu Negoiţă, Andreea Paul şi Dorin Florea au fost aleşi prim-vicepreşedinţi ai PDL, Gheorghe Flutur a fost reales secretar general, neavând vreun contracandidat. Trezorierul partidului a fost votat Ion Ivaşcu.
În plus, cei 16 noi vicepreşedinţi ai partidului, dintre care opt pe domenii de activitate şi opt pe regiuni. Cei opt vicepreşedinţi pe domenii de activitatea sunt Alin Tişe (politici în administraţie publică, justiţie); Gheorghe Ştefan (politici în agricultură); Alexandru Nazare (politici în economie, mediul de afaceri); Sulfina Barbu (politici sociale, relaţia cu sindicatele); Cristina Dobre (politici în sănătate); Radu F. Alexandru (strategii, relaţii politice, relaţii internaţionale); Raluca Turcan (politici în educaţie, cercetare, cultură, culte); Roberta Anastase (departament imagine, comunicare, mass-media şi purtător de cuvânt).
Acestora li se adaugă vicepreşedinţii regionali Romeo Marius Raicu (regiunea Bucureşti – Ilfov); Ioan Bălan (regiunea Nord-Est); Marian Jean Marinescu (regiunea Sud-Vest Oltenia); Cezar Florin Preda (regiunea Sud-Est); Bogdan Cantaragiu (regiunea Sud); Alin Popoviciu (regiunea Vest); Mircea Hava (regiunea Centru); Ioan Oltean




