GALERIE FOTO: Elevii din Mediaș l-au luat la întrebări pe primarul orașului

Cele mai citite

Primăria municipiului Mediaş a organizat, miercuri, pentru al cincilea an consecutiv Ziua Porţilor Deschise Acest eveniment a inclus prezentarea structurii Primăriei, a modului în care aceasta funcţionează administrația locală, precum şi vizitarea birourilor ediliilor. Peste 200 de elevi au vizitat birourile primarului și viceprimarului, curioşi să-i cunoască pe reprezentanţii municipalităţii, dar şi să vadă cum decurge o zi de lucru în instituţie. „Ținem mult la această tradiție. În această săptămână când este „Școala Altfel”, copiii au ocazia să vină în primărie, dar și în alte instituții din subordinea primăriei să vadă ce se întâmplă, să se familiarizeze cu acest lucru și cred că este un încput pentru educația lor civică. Am primit din partea copiilor întrebări destul de interesante și pertinente. Am avut surprize în care copiii m-au întrebat despre probleme arzătoare, despre apă, drumuri sau salubritate și chiar mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu grupele de elevi care m-au vizitat”, a spus primarul Mediașului, Teodor Neamțu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ – Zeci de profesori sibieni protestează la București: „Legea salarizării e o rușine. Sperăm să dispară Guvernul acesta”

50 de profesori din județul Sibiu participă, miercuri, la un amplu protest organizat de sindicatele din Educație la București.Sindicatele...

Știri pe același subiect