Stadionul Voinţa din Ştrand este „gătit” de sărbătoare. Mâine (ora 14,00) şi poimâine (ora 11,00) vor avea loc etapele cu numărul I şi numărul II de la Campionatul Naţional Individual Open al României, ediţia 2016. Întrecere care se anunţă mult mai importantă faţă de trecut, pe lângă sportivii din ţara nostră şi cei din Ungaria vor participa rideri consacraţi din Ucraina şi Germania, iar în afară de aceştia trebuia să fie prezent şi un polonez, dar a avut un accident şi nu va putea participa.
Perna gonflabilă, o premieră în România
Cu un buget mai mult decât modest, dar o voinţă şi o pasiune cât un oraş întreg, cei câţiva susţinători ai clubului Voinţa şi-au propus un an de referinţă pentru dirt-track-ul sibian. Cu sprijinul SC CARGO Special, au reuşit achiziţionarea unei perne gonflabile, care va acoperi mantinelele în zona virajelor, pentru protecţia alergătorilor. Acesteia i se datorează succesul competiţiei, fiind o dotare absolut necesară pentru organizarea unor concursuri internaţionale. Perna este premieră în România, nefiind folosită niciodată în cursele din ţara noastră. Acţiunea este organizată de ASC Voinţa Sibiu şi CSTA Bucureşti. „Marea noutate din acest an e că se pot ţine şi curse internaţionale cu sportivi din alte ligi de dirt-track, o premieră pentru România. Deja au confirmat participarea, pentru etapele de sâmbătă şi duminică, sportivi consacraţi în ţările lor. Vin acum fiindcă se încadrează în condiţiile asigurărilor pe care le au stipulate în contract pentru a participa la curse“, dezvăluie Cornel Moosz, preşedinte onorific al ASC Voinţa.
10 lei biletul
Biletele pentru cursele de sâmbătă şi duminică vor fi puse la vânzare la casele de la stadion şi costă 10 lei. În diferite locuri din oraş au fost distribuite şi vouchere, care asigură accesul a două persoane cu un singur bilet achiziţionat. Astfel de vouchere mai pot fi procurate prin intermdiul reţelei de socializare Facebook, la adresa de contact Cornel Moosz.
Bucurie de Florii
Cursa din week-end va aduce bucurie în sufletele unor copii de la Centrul de Plasament din Orlat. „Domnul Mircea Aldea, unul dintre colaboratorii clubului, face un gest deosebit. Va aduce în tribune, cu un autocar pus la dispoziţie de Prima, un grup de 50 de copii de la orfelinatul din Orlat. Copiii vor intra gratuit şi vor primi câte o pungă cu dulciuri, pentru că se apropie Paştile“, arată Cornel Moosz.
Tombolă Centrul Aria
În parteneriat cu Centrul Aria, va fi organizată o tombolă pentru posesorii de bilete. Câştigătorii vor primi abonamente pe o lună la serviciile din cadrul Centrului Aria şi intrări gratuite la serviciile SPA.